Altele

SURVIVOR ROMÂNIA // Mihai Onicaș, fost fotbalist la FCSB, va participa la Survivor! Era văzut drept noul Mirel Rădoi, iar Becali exulta: „Cel mai bun din Europa”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 23 decembrie 2019

Show-ul Survivor revine în România, iar la aceasta ediție va participa și fostul mijlocaș de la FCSB, Mihai Onicaș. 

Postul Kanal D, care produce emisiunea în Republica Dominicană, a anunțat lista celor care vor face parte din „Echipa faimoșilor” în noua ediție.  Pe lângă vedetele Bogdan Vlădău, Ioana Filimon și Augustin Viziru, se află și fotbalistul Mihai Onicaș.

„Este o oportunitate unică de a-mi testa limitele. Totul este public, la vedere, și vreau ca oamenii să mă cunoască așa cum sunt. Îmi doresc să devin parte dintr-o echipă, așa cum eram când practicam sportul de performanță. Vreau să văd dacă pot rezista în condiții dificile. Nu îmi este teamă! Mă adaptez ușor atât la condiții grele, cât și la oameni noi. Știu să mă fac plăcut și să ajut. Vreau să îmi demonstrez nivelul de rezistență, mai ales cea psihică”, a declarat acesta, potrivit Kanal D.

Mihai Onicaș are 29 de ani și este legitimat, din ianuarie 2019, la Unirea Dej, în Liga 3.  Acesta era văzut în 2010 drept unul dintre cei mai promițători mijlocași centrali din Liga 1, mulți chiar îl numeau drept înlocuitorul lui Rădoi. 
 

A fost luat de echipa roș-albastră în 2006 și a crescut la juniori, dar nu s-a impus niciodată la prima echipă. A fost împrumutat pe la mai multe cluburi, precum Poli Iași, FCM Tg. Mureș sau Viitorul. A mai jucat la Olimpia Satu Mare, CSF Speranța, U Cluj și Arieșul Turda.

„Onicaș va fi cel mai bun mijlocaș din Europa", spunea Becali despre cel care a bifat 20 de meciuri la FCSB. 

În trecut, foști fotbaliști precum Giani Kiriță și Cristi Pulhac au participat la emisiuni asemănătoare.  

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.