Giani Kiriță (42 de ani), ex-jucător al lui Dinamo, vorbește cu regret despre situația fostei sale echipe, care e la un pas să rateze play-off-ul pentru cel de-al treilea an consecutiv.
„Echipa mea de suflet nu e într-o situație prea bună. Sunt șanse slabe să prindem play-off-ul, așa că e mai greu. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Din moment ce este foarte greu să prinzi play-off-ul, înseamnă că nu este un lot foarte bun. Dacă nu se fac niște investiții la nivel de jucători, lui Dinamo îi va fi greu să fie acolo sus.
Nu există termen de comparație între generația mea și ce se întâmplă acum. În primul rând, toată generația pe care noi am avut-o a fost una foarte valoroasă. Am fost educați în spiritul lui Dinamo. La ora actuală, Dinamo nu are un lider, nu are absolut nimic. Nu avem stadion, nu prea mai avem nimic. Asta e o problemă mare.
Dusan Uhrin e un antrenor bun pentru Dinamo, dar cu siguranță și el își dorește să se investească în echipă. Este trist să mă gândesc la Dinamo că va câștiga play-out-ul. Mi-e greu să mă gândesc la așa ceva”, a declarat Giani Kiriță, la TV Digi Sport.
La final de 2019, Dinamo ocupă locul 9, cu 28 de puncte. Roș-albii sunt la 7 puncte de Viitorul, ocupanta locului 6. Vezi AICI clasamentul actualizat din Liga 1!
{{text}}