Bănel Nicoliță (34 de ani), fost jucător la FCSB între 2005 și 2011, a enumerat cei 3 jucători din lotul roș-albaștrilor care l-au impresionat.
„Coman, Tănase și Man îmi plac foarte mult! Sunt buni, au început prost sezonul, dar și-au revenit. Încă nu sunt pregătiți să joace din trei în trei zile, dar vor crește și vor demonstra că au valoare”, a declarat Nicoliță, la TV Digi Sport.
Nicoliță și-a adus aminte și de relația sa cu Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor: „Nu am mai vorbit cu el de când am plecat, dar îl respect foarte mult. E un om deosebit, nu m-a deranjat cu nimic.
M-a lăudat când jucam bine, m-a criticat când jucam prost, chiar dacă ținea la mine. Așa că nu am de ce să fiu supărat”, a mai spus Bănel, potrivit sursei citate.
35 de goluriși 42 de pase decisive a reușit Bănel Nicoliță la roș-albaștri, în 263 de meciuri
{{text}}