International   •   Stranieri   •   PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV // VIDEO Mircea Lucescu: „Am inventat un mod aparte de a antrena. Asta trebuie să faci pentru performanță și rezultate!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 02 ianuarie 2020

Mircea Lucescu, 74 de ani, cel mai titrat antrenor român, a fost invitatul special al lui Ovidiu Ioanițoaia la „Prietenii lui Ovidiu", emisiune ce se difuzează în fiecare miercuri, de la ora 20:00, pe GSP.RO. Il Luce a povestit câteva episoade inedite din cariera de „principal" și a vorbit despre cât de important este ca antrenorul să fie apropiat de jucători.

- Contează longevitatea într-o carieră de antrenor?

- Am ajuns la 74 de ani, iar antrenoratul l-am început la 30 de ani, când eram încă jucător la Hunedoara. Am început foarte devreme și asta m-a ajutat pentru că am strâns experiență. Am jucat la cel mai înalt nivel, am fost căpitanul echipei naționale la 24 de ani. Toate astea m-au ajutat.

- E complicat acum să fie antrenori-jucători, așa cum ai fost tu?

- Foarte greu. Eu eram la Hunedoara și alta era situația. Eram entuziast, foarte tânăr și foarte apropiat de jucători. Îmi doream să știu totul, iar atunci era foarte greu să ai informații. Nu erau televiziuni și atâtea ziare. Am dus o muncă grea de informare. Mi-am dorit mereu să știu cât mai multe lucruri.


- Au fost sacrificii mult mai mari decât pentru un antrenor din zilele noastre?

- Mi-am construit cariera cu foarte multă atenție și foarte multă dorință de a reuși. N-am avut niciun exemplu în cap, doar asta mi-am dorit. Am vrut să fac lucrurile să fie mai bune decât erau înainte. Am inventat un mod aparte de a antrena. La Hunedoara eram apropiat de jucători și pentru mine a fost o școală excepțională care m-a ajutat în viață. M-a ajutat foarte mult și tinerețea.

- E bine ca un antrenor să fie prietenul fotbaliștilor?

- Când ajungi la o anumită vârstă, nu poți să fii chiar așa apropiat de jucători. Dar pentru performanță și rezultate, trebuie să te adaptezi condițiilor jucătorilor tineri. Să știi în orice moment tot. Mereu încerci să rămâi apropiat, dar fără să le fii prieten!

„Mi-am dat seama cât de important este să educi jucătorii între 18 și 22 de ani. E perioada cea mai dificilă. Până la 18 ani joacă cu colegi de aceeași vârstă, dar după aceea ajung la echipa mare, cu jucători cu experiență excepțională"

Mircea Lucescu

vezi și:


EXCLUSIV // VIDEO Mircea Sandu a scos la iveală discuțiile colosale despre Răzvan Burleanu din birourile SRI: „Maior a zis: «Nu vă băgați aici!»"

VIDEO Florin Călinescu scos din sărite de Mirel Rădoi: „Nici nu și-a încălzit bine fundul pe scaunul de selecționer și vine să-mi zică mie de Omrani și de Cardoso!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.