Fotbal   •   Liga 1   •   ANTRENORI

EXCLUSIV // Vasile Miriuță, acontat de Hermannstadt + Poli Iași alege până diseară dintre Neagoe și Rednic

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 30 decembrie 2019

Vasile Miriuță (51 de ani) va semna cu Hermannstadt, după revelion, un contract pe 6 luni, cu posibilitate de prelungire pe încă un an. Eugen Neagoe (52 de ani) e în cărți la Iași și la Craiova, iar destinația sa ar putea să se decidă în următoarele ore.

FC Hermannstadt și-a rezolvat, practic, problema antrenorului după plecarea lui Eugen Neagoe. Tehnicianul craiovean a reziliat azi contractul cu sibienii, „acum jumătate de oră am trimis pe fax hârtia semnată", iar succesorul său va fi Vasile Miriuță.

Chiar dacă președintele Iuliu Mureșan susține în continuare că negociază cu trei tehnicieni, GSP.RO a aflat că „Tati" va semna un contract pe 6 luni după revelion, cu posibilitate pe prelungire pentru sezonul viitor. El se află acum în vacanță, în Egipt, cu familia. 

„Geană", la rându-i, e în așteptare. Aflat pe lista scurtă a mai multor cluburi, între care Poli Iași și CS Universitatea Craiova, antrenorul oltean susține că n-are deocamdată nicio ofertă. Totuși, potrivit surselor GSP.RO, ar putea ajunge chiar azi la o înțelegere cu moldovenii, care mai negociază și cu Mircea Rednic. 


Despre Neagoe se discută și la Craiova, dacă pleacă Pițurcă. „Eu tocmai am vorbit cu Piți, nu mi-a zis că ar intenționa să renunțe. Și așa cum am mai spus-o, cred că el e cel mai bun antrenor pentru Universitatea", a comentat „Geană" pentru GSP.RO.

În Bănie, Neagoe îl are drept contracandidat pe Cristiano Bergodi, despre care președintele Sorin Cârțu a vorbit în termeni laudativi după meciul direct cu FC Voluntari (2-1), de pe „Oblemenco". 

Neagoe are însă o problemă. A antrenat deja două echipe de Liga 1 în acest sezon și, conform regulamentelor FRF, n-ar avea dreptul să mai îndeplinească rolul de A1 până în vară dacă nu va primi o dispensă dinspre Casa Fotbalului. Antrenorul a discutat cu avocatul și va cere o dispensă de la Federație, motivând că despărțirea de Dinamo, cauzată de probleme medicale, nu a depins nici de el, nici de club. 

„Eu chiar acum mă întorc de la negocieri și sper ca în această seară să pot înainta Consiliului Director o propunere. Da, Neagoe și Rednic sunt pe lista noastră scurtă, atât pot să vă spun" 

Anton Heleșteanu, șef departament scouting la Poli Iași


VEZI ȘI:

CFR CLUJ // Ar fi mutările iernii în Liga 1 » Dan Petrescu, categoric: „Vreau să-i antrenez pe Budescu și Alibec!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.