Ciprian Panait (43 de ani) se consideră îndreptățit să fie luat în calcul pentru postul de selecționer al naționalei U21 a României.
Mirel Rădoi a făcut pasul de la tineret la prima reprezentativă și a lăsat un gol greu de umplut. Oficialii Federației nu s-au grăbit să numească înlocuitorul, deși au admis că pe listă se află nume ca cele ale lui Adrian Mutu, Cristian Chivu sau Edi Iordănescu.
Ciprian Panait spune că și el ar fi potrivit pentru funcție.
„Eu am făcut performanţă în Arabia Saudită, am câştigat două titluri cu U21 şi, prin prisma asta, aş fi îndreptăţit. Dar nu pot să spun dacă mi-aş dori sau nu. Sunt oameni în conducerea Federaţiei care pot decide. În viaţă, atunci când mi s-a întins tot timpul un deget, l-am luat şi m-am dezvoltat. Şi în România am nevoie de o şansă, cât de mică, ca să mă dezvolt.
Eu nu o să merg să mă autopropun, dar cei din Federației mă pot contacta. Ei ştiu că sunt un tip foarte serios, nu sunt conflictual, pot aduce un plus pe orice poziţie au ei nevoie”, a declarat Panait la TV Telekom Sport.
Afirmația lui Panait a amintit de momentul în care Liviu Dragnea, președinte SD în ianuarie 2018, o numea în funcție de premier pe Viorica Dăncilă: „E o femeie civilizată, neconflictuală, deosebit de comunicativă”.
{{text}}