Mario Balotelli (29 de ani, atacant) n-a intrat prea bine în 2020. Chiar când se întorcea de la petrecerea de Revelion, atacantul italian a avut accident.
Maşina sa Fiat 500 Abarth, pe care o conducea un prieten, a scăpat de sub control şi a deviat dintr-o bordură în gardul unei brutării din Brescia, aproape de locuinţa sa. Maşina, serios buşită în faţă (foto), a fost recuperată de Mario abia după ce s-a trezit. Oricum, nu era prima sa păţanie auto.
Mario a comis-o și pe vremea când juca în Italia, la Inter, când a făcut accident cu mașina. Nici în Franța n-a fost mai cuminte, lovind Bentleyul impresarului său, Mino Raiola.
4 goluriîn 12 meciuri a reușit Balotelli în acest sezon din Serie A pentru Brescia
{{text}}