Gabi Balint a împlinit astăzi 57 de ani. GSP vă prezintă 3 dintre cele mai interesante declarații din ultima vreme ale fostului fotbalist de la Steaua, făcute într-un interviu pentru GSP, acum 3 ani.
Balint „Acum, aș închide televizorul la finala de la Sevilla”
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, Balint recunoaște că nu i-a plăcut finala contra Barcelonei.
„N-a fost deloc o partidă frumoasă. Grea, obositoare. Acum, dacă m-ai pune să revăd acele 120 de minute, aș închide televizorul. Doar sfârșitul a fost magnetic datorită penaltyurilor". N-a uitat clipele decisive. „Lăcătuș s-a dus la Ienei și i-a zis: «Mister, puneți-ne pe mine și pe Gabi!
Batem și veți fi cel mai mare antrenor din lume!». Ienei ne-a privit gândind: «Tineri nebuni, fără minte». Dar ne-a lăsat. L-am întrebat pe Lăcătuș: «Cum tragi?». Mi-a răspuns: «N-am nicio idee. O să-i dau o bombă și vedem ce iese»”, spune Balint.
Balint: „Ne-au dat pe păr cu apă cu zahăr pentru întâlnirea cu Ceaușescu”
Balint a povestit și cum s-a pregătit pentru momentul întâlnirii cu Ceaușescu. „Am exersat ore în șir la Ministerul Apărării. Cum să strângem mâna, să luăm medalia și să spunem «Servesc patria». Eu și Lăcătuș aveam plete. Au vrut să ne tundem, dar am refuzat. Atunci, ne-au dat pe păr cu apă cu zahăr, ca să nu pară lung”.
Balint: „Fiecare își dădea viața pentru celălalt”
Secretele Stelei din anii '80? „Unul era disciplina. Trăiam cu spaima de a nu greși. Când greșeai, te băgau două-trei zile la închisoare. Într-o noapte, un coleg s-a îmbătat și, făcându-i-se foame, a vrut să se ducă la cantina de la stadion. Era ușa închisă, așa că a spart-o. Și a fost închis câteva zile. Mai mult, aveam securitatea pe urmele noastre. Știa tot ce se întâmpla cu noi în oraș. Iar informațiile erau trecute în dosare".
Mai presus de disciplină era însă jocul. „Ienei ne dădea o mare încredere. «Sunteți cei mai buni, intrați pe teren și faceți ce știți. Nu contează adversarii», spunea el. Nici nu aveam o tactică. Antrenamente lejere, cu o mulțime de jocuri, și mingea nu lipsea niciodată. Eram prieteni, exista armonie în lot. Fiecare își dădea viața pentru celălalt. Și aveam cel mai modern fotbal. Posesie și viteză. Un joc care depășea mult acele vremuri. De aceea câștigam".
Gavril Pele Balint
Post: mijlocaș
Locul nașterii: Sângeorz-Băi
Vârsta: 56 de ani
Echipe la care a jucat: Steaua, Real Burgos
Meciuri/goluri L1: 264/69
{{text}}