Fotbal   •   Liga 1   •   DIICOT

EXCLUSIV GSP // DIICOT a intrat în Casa Fotbalului, sediul FRF! Acuzații GRAVE: „Grup infracțional organizat, delapidare și evaziune fiscală!”

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  luni, 06 ianuarie 2020

GSP avea informații că în ultima perioadă angajați de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au ridicat documente din sediul FRF. 

Ziarul a solicitat un răspuns oficial, iar DIICOT a confirmat: „Pe rolul DIICOT se află înregistrată o cauză penală în care se efectuează urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat"!

Pe parcursul toamnei anului trecut, Gazeta Sporturilor a intrat în posesia mai multor informații conform cărora pragul sediului Federației Române de Fotbal ar fi fost trecut de mai mulți angajați de la DIICOT, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. 

Gazeta Sporturilor a aflat că DIICOT ar fi ridicat mai multe documente de la Casa Fotbalului, în urma câtorva vizite pe care angajații acestei Direcții de Investigare le-au făcut la sediul FRF de lângă Arena Națională.


GSP a dorit să afle oficial dacă în momentul de față există un subiect FRF pe masa DIICOT, motiv pentru care la jumătate lui octombrie ziarul a trimis un mail în care a solicitat un răspuns ferm care să infirme sau să confirme informațiile deținute de ziar. 

"Există informații că în ultimele luni au fost ridicate mai multe documente de către DIICOT de la Federația Română de Fotbal. Pentru o informare cât mai corectă, vă rugăm să ne precizați dacă în acest moment DIICOT investighează vreun dosar care are legatură cu Federația Română de Fotbal"

Mailul adresat de GSP către DIICOT, pe 16 octombrie 2019

DIICOT, deși n-a respectat Legea privind liberul acces la informațiile de interes public, lege care prevede că trebuie oferit un răspuns oficial în cel mult 30 de zile lucrătoare, a răspuns într-un târziu Gazetei Sporturilor, tot prin intermediul unui mail, iar replica a fost următoarea:

"Pe rolul DIICOT - Structura Centrală se află înregistrată o cauză penală în care se efectuează urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 367 NCP, delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 295 NPC, și evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 9 din L.241/2005. Alte aspecte legate de acest dosar nu pot fi comunicate în acest moment"

Mailul adresat de DIICOT către GSP, pe 11 decembrie 2019


Răspunsul DIICOT este semnat și ștampilat de procurorul-șef al biroului de informare și relații publice. Ordonanța de începere a urmăririi penale in rem presupune, conform practicii judiciare, că încă nu se știe cine este făptuitorul, însă există o faptă de natură penală, iar pentru găsirea persoanei responsabile este nevoie de cercetări suplimentare.

37 milioane de euroa cheltuit FRF pe parcursul anilor 2017 și 2018, în vreme ce în 2016, când România a participat la Euro din Franța, la Casa Fotbalului s-au cheltuit 23 de milioane de euro

Cei de la DIICOT nu au oferit detalii și despre cauza pe care o investighează, însă informațiile inițiale ale ziarului indică faptul că ar fi vorba despre modul în care s-a folosit o parte importantă din fondurile primite de FRF de la UEFA, cele destinate de forul de la Nyon pentru organizarea Campionatului European din vara acestui an. O bună parte din bani ar fi fost utilizați de cei din Federație pentru alte scopuri, inclusiv pentru campania electorală a lui Răzvan Burleanu, din startul anului 2018. În luna aprilie a acelui an, Burleanu a câștigat al doilea său mandat în fruntea FRF. 

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ar fi demarat această anchetă în urma unei plângeri penale, care a fost depusă la sediul DIICOT din București. 

UEFA încă n-a răspuns solicitării ziarului

GSP a încercat să obțină mai multe informații pe marginea acestui subiect inclsuiv de la UEFA. Ziarul a trimis forului de la Nyon câteva întrebări, la jumătatea lunii decembrie, însă nici până în acest moment UEFA nu a răspuns. Întrebările pe care GSP le-a adresat forului continental:

  1. Care este suma de bani pe care FRF a primit-o de la UEFA în ultimul an?
  2. Ce sume de bani a oferit UEFA către Federația Română de Fotbal în ultimii 5 ani?
  3. Ce fonduri a primit FRF de la Nyon parte din organizarea Campionatului European 2020?
  4. Ați solicitat în ultima perioadă ca FRF să justifice sumele de bani pe care le-a primit de la UEFA?

PRECEDENT » Și Mircea Sandu a fost vizat de DIICOT

Nu este primul dosar instrumentat de autorități la adresa FRF pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și evaziune fiscală. S-a mai întâmplat în urmă cu 3 ani, atunci când procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Mircea Sandu, Bogdan Petculescu Ziv-Asher Tetelman şi Puiu Tetelman, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani. 

Procurorii DIICOT anchetau la acel moment modul în care a fost construită baza de pregătire de la Buftea, între 2009 și 2011, cu finanțare de la FIFA și UEFA. Costul bazei a fost de 2,5 milioane de euro, dar procurorii susțin că suma este nejustificat de mare. De exemplu, pentru un teren s-a plătit 500.000 de euro, de două ori mai mult decât prețul pieței, iar în privința gazonului sintetic s-a achitat un preț de 64,5 euro pe metru pătrat, deși cel mai scump este 25 de euro. 

6 anise vor împlini în martie de când Răzvan Burleanu e președintele Federației Române de Fotbal

Citește și:

Ion Dumitru, atac brutal asupra celor din FRF: „Au ajuns nulitățile să-l scoată în decor pe Hagi!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.