Să joci imediat după Sărbătorile de iarnă e întotdeauna complicat. Acele zile libere, cu jucătorii risipindu-se care-încotro, pentru a se alătura meselor în familie, sunt bune pentru ei, dar riscante pentru antrenor.
Căci niciodată nu știi cum vor reveni, în ce dispoziție, mai ales cei care străbat continentele și au de luptat și cu diferențele de fus orar, nu doar cu dificultatea de te reapuca de muncă după vacanță. E un sentiment general acesta, fiecare l-am simțit pe pielea noastră în suficiente ocazii, iar fotbaliștii nu fac excepție, oameni sunt și ei, chit că așteptările sunt un pic altele în ceea ce-i privește.
Pentru Barcelona, primul meci în 2020 a fost un derby. Întotdeauna greu de jucat, mai ales dacă rivalul e în suferință. La derbyuri totul se uită, motivația ține loc de formă, orgoliul te împinge să alergi mai mult ca altădată.
Espanyol-Barcelona a fost duelul dintre ultima și prima clasată, dar asta s-a văzut destul de rar pe parcursul partidei. Iar fanii Barcelonei trebuie că sunt dezamăgiți în acest moment, nu neapărat de rezultat, ci de maniera în care echipa, cu Ernesto Valverde începând, a abordat confruntarea.
Anul s-a schimbat, dar metehnele Barcelonei au rămas aceleași la meciurile din deplasare. Aceeași somolență, aceeași distanțare față de stilul atât de lăudat al acestei echipe cu ani în urmă, aceeași lipsă de inspirație (sau de curaj!) a antrenorului. Barcelona dă impresia că joacă mai mereu cu frâna de mână trasă, pe modulul economic, pentru a nu rispi o energie care, pesemne, e prețioasă la unii dintre jucători.
Nu cumva să fie însă doar o impresie, iar realitatea să fie alta. Anume că Barcelona astăzi se sprijină pe geniul lui Messi, pe reflexele lui Ter Stegen și pe instinctul lui Suarez pentru a câștiga, iar dacă una din aceste piese nu funcționează, întreg eșafodajul se frânge. Contra rivalilor catalani, Messi a părut cu gândul la pomul de Crăciun, Ter Stegen a lipsit, accidentat fiind, doar Suarez a apărut, reușind iar să-i contrazică pe cei care-l văd gata de pensie.
Cât despre Valverde, nimic nou sub soare. Se spune că cel mai păgubos lucru la un bărbat e să fie previzibil. Asta ar duce la erodarea relației, apoi la ruperea ei. Cum o fi la fotbal, încă nu știu. Știu doar că Valverde a mai bifat un meci în care n-a surprins cu nimic.
Aceeași formulă de start, aceeași introducere a lui Vidal ca armă de a agita jocul, căci chilianul asta face, agită jocul transformându-l într-o entropie din punct de vedere tactic, aceleași schimbări așteptate de toți.
Și aceeași lipsă de curaj, căci după eliminarea lui De Jong (prima din carieră!) scoaterea lui Griezmann, a cărui capacitate de efort pe faza defensivă, lucrată intens sub comanda lui Simeone, putea compensa omul în minus, scoaterea lui Griezmann deci s-a dovedit fatală.
Cum pe Messi e greu să-l scoți, pe Suarez puteai încerca, deși fusese cel mai bun om al echipei. Când ai doi oameni care nu se apără, în efectiv complet mai merge, dar în inferioritate numerică nu prea. În plus banda stângă a rămas orfană și fix pe-acolo s-a marcat golul egalizator. Și s-au mai pierdut două puncte. Senzația e că nu sunt ultimele.
GOLURI MULTE, FOTBAL PUȚIN
Marea șansă a Barcelonei e că și Real Madrid are sincopele sale. Cu toate astea, la Real noul an a adus o schimbare. Până acum, echipa juca fotbal, dar nu marca. Împotriva lui Getafe, o deplasare mereu grea, Madridul a marcat, dar fotbal n-a prea jucat. A luat însă punctele, ceea ce contează cel mai mult.
Dacă tot nu se pot bucura de goluri, madrilenii scot în față un aspect notabil, cel al apărării. Să spui că defensiva lui Atletico e cea mai bună din Spania a devenit redundant în perioada Simeone, dar să vezi că Real Madrid are același număr de goluri primite la finalul turului chiar că merită niște semne de exclamare!
Se spune că atacul câștigă meciurile, dar apărările garantează trofeele, rămâne acum de văzut dacă această teorie va fi confirmată de Zidane și ai lui.
{{text}}