Altele

Tenisul rămâne în continuare fără bani! Anunțul făcut de ministrul Ionuț Stroe: „Îmi pare nespus de rău”

Articol de Roxana Fleşeru  —  luni, 06 ianuarie 2020

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat că bugetul alocat MTS în 2020 este sensibil egal cu cel din 2019, care a fost de 658.046.000 de lei, căruia i se va adăuga un procent de 0,5% din veniturile din accize.

Sumele care vor fi repartizate federaţiilor eligibile pentru finanţare vor fi anunţate la 13 ianuarie, informează Agerpres. Comisia de evaluare din cadrul MTS s-a întrunit în perioada 20-31 decembrie 2019 şi a analizat cererile, declarând eligibile 63 din 68 de federații și stabilind că federaţiile de tenis, aikido, go, hochei pe iarbă şi pescuit sportiv nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru finanţare în 2020.

Tenisul rămâne fără bani

Federația Română de Tenis nu mai are finanțare de la buget din 2018 din cauza unor problemele de natură legală. Veștile nu sunt îmbucurătoare. 

„Îmi pare nespus de rău că există în momentul de faţă federaţii sportive neeligibile la finanţarea acordată de stat. Noi ne dorim ca Federaţia Română de Tenis şi celelalte care nu şi-au rezolvat până acum unele probleme de natură juridică să vină la finanţare. Suntem deschişi pentru că ne dorim pentru publicul iubitor de sport din România ca aceste federaţii să beneficieze de finanţare de la stat. În ceea ce priveşte situaţia de la FRT cred că există un termen apropiat în procesul în care se găseşte şi sper să se lămurească lucrurile pentru a-i avea şi pe ei parteneri aici ”, a declarat Ionuț Stroe. 

„Ştiu ce se întâmplă în tenisul românesc şi nu mi se pare normal faptul că de vreo 3 ani federaţia nu este finanţată, este o mare tristeţe pentru mine, ar fi trebuit să fie un impuls după rezultale mele, să ajutăm ca tenisul să fie pe un făgaş normal, juniorii să fie ajutaţi pentru că sunt cei mai importanţi. Eu sunt cu picioarele asigurate, ei au nevoie de susţinere” 
Simona Halep, dublă câștigătoare de Mare Șlem

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.