Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

DINAMO // Dusan Uhrin, puteri depline din partea lui Ionuț Negoiță! E ca Mircea Rednic

Articol de Eduard Apostol   —  sâmbătă, 11 ianuarie 2020

DINAMO. Dusan Uhrin îi calcă pe urme lui Mircea Rednic, în sensul că a căpătat puteri depline din partea lui Ionuț Negoiță.

Antrenor. Mai degrabă antrenor-manager. Asta este cehul Dusan Uhrin în acest moment la Dinamo, chiar dacă echipa are șanse minime la play-off. Însuși tehnicianul a apreciat ca fiind doar 10 la sută posibilități de a prinde in extremis un loc în top 6 la finalul sezonului regulat. Dar Ionuț Negoiță și Bogdan Bălănescu i-au acordat încredere deplină cehului în vârstă de 52 de ani.

La reunirea lotului, la începutul săptămânii, Dusan vorbea despre continuitate, despre faptul că are nevoie de timp să clădească o formație competitivă pentru viitorul sezon. Pe lângă faptul că își dorește să se lupte în această primăvară pentru a cuceri Cupa României și a merge, astfel, în preliminariile Europa League.

Dusan Uhrin decide achizițiile la Dinamo


Uhrin are mână liberă din partea șefilor. La transferuri în primul rând, el urmărind jucătorii și acordând undă verde pentru tranzacții, bineînțeles, în baza bugetului limitat al roș-albilor. 

Are mână liberă și în privința alcătuirii programului în cantonamente, program în care va fi limitată cât se poate de mult intruziunea presei, spre bucuria personală a lui Dusan, care nu se dă în vânt după interviuri.

Uhrin a promis că va vorbi doar după fiecare dintre cele patru amicale din Spania, în rest a vrut să aibă intimitate. La discuțiile cu gazetarii va trimite un jucător pe zi, înainte de antrenament, apoi accesul presei va fi liber un sfert de oră. Și cam atât.

Uhrin n-a comentat întârzierile salariale


Și Mircea Rednic a fost antrenor-manager în ultima sa perioadă la Dinamo, doar că nu a fructificat atuurile pe care le-a avut. Cehul a fost păstrat în funcție în această iarnă și a primit și mai multă încredere chiar dacă echipa cu un buget salarial în top 5 în Liga 1 poate rata play-off-ul al treilea sezon la rând.

Dusan are un fel simplu de a gândi strategia lui Dinamo, dar se mulează, momentan, pe ce vor Negoiță și Bălănescu, oamenii de la butoane. Uhrin nu a cerut decât trei transferuri, spre deosebire de Rednic, dornic de a schimba din temelii lotul în fiecare mercato. Cehul i-a impresionat pe șefi și cu felul lui de a nu intra în polemică, atunci când sunt întârzieri salariale. Mai ales că au tot fost în ultimele luni.

7victorii, 4 remize și 6 eșecuri a strâns Uhrin în mandatul său în Ștefan cel Mare

7puncte este distanța între Dinamo și ultimul loc de play-off, ocupat de Viitorul. Până la finalul sezonului regulat mai sunt 12 puncte puse în joc

4partide mai are de disputat Dinamo în sezonul regulat, dintre care 3 cu formații de top 6: Astra (a), Voluntari (d), FCSB (a), Mediaș (d)

9e locul pe care a terminat "haita" ediția precedentă, cu Rednic antrenor, cea mai slabă din istoria clubului. Uhrin a preluat echipa de pe ultima poziție a Ligii 1, a dus-o până pe 9

"I-am tăiat eu cordonul ombilical"

Lukas Skovajsa, primul transfer al roș-albilor, este un familist convins. Are un băiețel de doi ani, Matias. Într-un interviu pentru site-ul fostului său club, Trencin, fundașul a dezvăluit că ziua de 25 noiembrie 2017, în care s-a născut micuțul lui, a fost cea mai fericită zi din viața lui: "Medicii mi-au permis să tai eu cordonul ombilical! Am fugit de la meciul cu Ruzomberok direct la maternitate. Totul a fost OK". Azi, slovacul ar trebui să aibă primul antrenament cu roș-albii.

Vorbește și cu renegații

Uhrin a vorbit mereu de faptul că elevii săi trebuie să se concentreze la fotbal, nu la restanțele pe care le vor primi la un moment dat. Prunea și Dănciulescu au fost scoși în decor, iar Dusan are linie directă cu Negoiță! Totuși, cehul a rămas om de caracter: vorbește permanent și cu Prunea, și cu Dănciulescu. Deși aceștia nu au bilete de Spania, cei doi află de la ceh ce se întâmplă la club. E de așteptat ca azi Prunea și Danciu să urmărească iar antrenamentele la Săftica.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.