Barcelona e gata să-l demită pe Ernesto Valverde și să îl pună în loc pe Xavi! Ar fi prima oară după 17 ani când Barcelona rupe contractul antrenorului la jumătatea sezonului.
Ernesto Valverde a scăpat deja de mai multe demiteri. În aprilie 2018, după umilitorul 0-3 la Roma, în „sferturile” Ligii. Și un an mai târziu, după dezastrul de la Liverpool, 0-4 în semifinalele aceleiași Champions.
Urmat aproape imediat de altă înfrângere greu de acceptat, 1-2 cu Valencia, în finala Copei del Rey.
47%dintre fanii Barcelonei care au participat (în total peste 115.000 de voturi) la sondajul Marca vor ca Ernesto Valverde să plece de la echipă
Van Gaal a fost ultimul concediat în ianuarie
Antrenorului Barcelonei îi va fi imposibil să mai continue. Acest 2-3 în fața lui Atlético, de la Jeddah, a fost ultima picătură. În vară, i se încheie contractul și nimeni nu va mai activa acea opțiune de prelungire. Însă e foarte probabil ca tehnicianul în vârstă de 55 de ani să fie dat afară acum, la mijlocul sezonului.
Cum nu s-a mai întâmplat pe „Camp Nou” din 2003, își amintește Marca. Atunci, tot într-o zi de ianuarie, 23, un 0-2 la Vigo l-a trimis acasă pe Louis van Gaal, într-o perioadă când echipa blaugrana era pe locul 12 spre sfârșitul președinției lui Joan Gaspart.
Xavi la Barcelona?! Subterfugiul „Dembélé”
Jucătorii îl susțin, în frunte cu Messi („Am făcut erori infantile”) și Luis Suárez („Antrenorul nu are nicio vină”), dar conducătorii catalani sunt gata să ia măsuri. Potrivit Mundo Deportivo, ei au discutat deja cu mai mulți antrenori, printre ei Ronald Koeman, Thierry Henry și Quique Setién.
Și vineri, directorul general Òscar Grau și directorul sportiv Eric Abidal au negociat la Doha cu Xavi Hernández. Oferindu-i un angajament de doi ani și jumătate, care ar începe acum, au dezvăluit postul de radio RAC1, Marca și Mundo Deportivo.
foto: Guliver/Getty Images
28%dintre susținătorii blaugrana îl vor pe Xavi ca antrenor al echipei; acesta e urmat în sondajul Marca de Ten Hag (22%) și Koeman (17%)
Nici Xavi, nici Barcelona nu au negat întâlnirea. Numai că șefii grupării pretind că au ajuns în capitala Qatarului să vadă cum se recuperează Ousmane Dembélé după încă o leziune musculară. Întâlnirea cu Dembélé devenise între timp secundară. Cea cu Xavi era importantă.
144 de meciuriare Valverde pe banca Barcelonei din mai 2017: 97 de victorii (67,3%), 32 de egaluri și 15 înfrângeri, golaveraj 337-125
„Astăzi, el este antrenorul nostru”
Al-Sadd, club la care fostul mare jucător catalan are contract până pe 30 iunie, se aștepta ca acesta să se întoarcă pe „Camp Nou” în viitorul apropiat.
4 trofeea cucerit tehnicianul de 55 de ani pe „Camp Nou”: două titluri de campion (2018, 2019), Cupa (2018) și Supercupa Spaniei (2019)
„Posibilitatea ca Xavi să plece la FC Barcelona în orice moment este normală. A fost clubul său și prima casă. Totuși, astăzi, el este antrenorul nostru”, a anunțat directorul executiv Turki Al-Ali. Simte că îl poate pierde chiar în ianuarie pe Xavi. Nu e exclus ca afacerea să se și realizeze.
{{text}}