Campionate

VIDEO Primul gol pentru Zlatan Ibrahimovic după revenirea la Milan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Zlatan Ibrahimovic, 38 de ani, a reușit să înscrie primul gol în acest an, după revenirea spectaculoasă la AC Milan.

Acesta a majorat avantajul milanezilor în minutul 64, cu o execuție dificilă dintre fundașii celor de la Cagliari. Putea face „dubla”, daca arbitrul nu i-ar fi anulat cel de al doilea gol pentru ofsaid, după consultarea sistemului VAR, chiar pe finalul meciului (84).

Lumea fotbalului nu se aștepta ca suedezul să se întoarcă în fotbalul mare: aproape 2 ani a petrecut ”Ibra” în MLS la Los Angeles Galaxy, reușind să îi cucerească pe fanii americani prin stilul său de joc spectaculos.

AC Milan nu traversează o perioadă foarte bună, iar clubul pare că se află într-o căutare permanentă a identității. Odată cu revenirea suedezului și cu ajutorul celor doi foști mari fotbaliști, Paolo Maldini si Zvonimir Boban, aflați acum în conducerea clubului, rossonerii pot spera la vremuri mai bune.

Fanii l-au primit cum se cuvine pe Zlatan. ”O nouă șansă să trăim împreună, bine ai revenit Ibra” a fost mesajul tifosilor.

de Eduard Pătrașcu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.