Handbal

Naționala României de handbal masculin s-a calificat în play-off-ul Mondialului! Victorie clară și contra Italiei + cum ajungem la Mondial

Articol de Marian Ursescu  —  duminică, 12 ianuarie 2020

Naționala României de handbal masculin a câștigat toate cele trei partide din turneul de calificare în play-off-ul Campionatului Mondial 2021 din Italia, cu Georgia, Kosovo și țara gazdă.

Naționala pregătită de Rareș Fortuneanu și Adrian Petrea a trecut de Georgia (29-24), Kosovo (32-21), iar azi de Italia (29-24). România era deja calificată, indiferent de rezultatul cu echipa gazdă, dar ai noștri au jucat disputa serios și și-au trecut în cont victoria.

Mihai Popescu și Alex Șimicu au fost menajați, fiind trimiși pe teren tinerii Alexandru Bucătaru și Andrei Buzle.  

Tudor Botea (22 de ani), interul stânga de la Minaur Baia Mare, a fost golgeterul României cu 8 reușite. Celelalte goluri ale României au fost înscrise de Demis Grigoraș 5, Alex Asoltanei 3, Călin Căbuț 3, Vencel Csog 3, Gabriel Dumitru 2, Roland Thalmaier 2, Gabriel Bujor 1, Andrei Buzle 1 și Javier Humet 1.

Pentru a ajunge însă la Mondialul de anul viitor, din Egipt, „tricolorii” au de trecut două tururi de play-off, cu două echipe prezente la Campionatul European care se desfășoară în aceste zile în Austria, Norvegia și Suedia.

 România nu a mai fost la un Campionat Mondial din 2011!

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.