Liga 1

ASTRA // VIDEO Tamaș force one » Plin de entuziasm și de energie, i-a lăsat cu mult în urmă pe colegii mai tineri + Interviu cu Takayuki

Articol de Vlad Nedelea, Alexandru Grigore  —  Monday, 13 January 2020

Astra s-a întregit după venirile lui Takayuki Seto și Gabi Tamaș. 

Al doilea este totodată și liderul vestiarului și cel din teren al echipei conduse de Bogdan Andone. A uimit cu o condiție fizică impecabilă!

Că Gabi Tamaș are nevoie de un tratament special nu mai e o surpriză. Nici că a venit direct în Antalya, cu o întârziere de câteva zile nu mai e un lucru nou. Deși s-a lăsat așteptat, internaționalul de 36 de ani a uimit la antrenamentele de ieri ale Astrei. Plin de entuziasm și energie, Tamaș i-a lăsat cu mult în urmă pe mai tinerii colegi alături de care s-a pregătit. N-a avut nevoie de nicio zi pentru antrenamente separte. A intrat în focuri și a fost în fruntea grupului.

Lider autoritar

Omul pe care nu puține voci din fotbal îl cer titular în barajul cu Islanda a dus tot antrenamentul fără să arate urme de oboseală. A avut timp de glume cu colegii, dar și cu jurnaliștii prezenți. O constantă în ceea ce-l privește pe Tamaș. Și-a schimbat radical poziția la jocurile cu mingea. A stat în permanență cu gura pe colegii din defensivă. I-a ghidat și n-a renunțat la niciun joc. E ușor de observat că nici cei mai pretențioși și capricioși fotbaliști ai Astrei, cum sunt Alibec sau Budescu, nu par să aibă un cuvânt de zis peste cel al veteranului lotului.

Execuții pe bandă rulantă

N-a trecut neobservat nici când s-a luat la întrecere cu Denis Alibec și Constantin Budescu, vedetele din lotul Astrei. Au pariat pe șuturile de la 11 metri sau de la 16 metri. Și a avut câștig de cauză, dovedind că golurile spectaculoase din cariera sa pot fi repetate oricând.

A venit și Seto!

Figură obișnuită în lotul Astrei, Takayuki a sosit și el la Lara și, la fel ca Tamaș, a susținut ieri primele antrenamente. Ultima dată la FK Rigas, japonezul care în 3 săptămâni împlinește 34 de ani n-a arătat același tonus ca Tamaș. A început partea fizică a antrenamentului, dar după 30 de minute a abandonat. Când s-a trecut la jocurile cu mingea, niponul a început să dea câteva ture de teren, după care a luat o saltea pentru a face câteva exerciții de streching.

"Aici e acasă pentru mine. Mă bucur că sunt aici lângă ei. Am găsit mulți dintre jucătorii care erau și înainte. Avem jucători buni, sunt convins că ne putem lupta la titlu"
Takayuki Seto

"Am fost în Japonia și Letonia, unde fotbalul e total diferit față de aici. În Letonia cel puțin fotbalul se joacă altfel, cu mai puțină pasiune. Total diferit față de România"
Takayuki Seto

67de meciuri a adunat Gabi Tamaș la naționala României, pentru care a marcat de 3 ori

13meciuri a strâns fundașul în acest sezon la echipa lui Bogdan Andone

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.