Campionate

BARCELONA // UPDATE Marca anunță: Quique Setien vine în locul lui Ernesto Valverde! Când urmează să fie prezentat

Articol de Theodor Jumătate  —  luni, 13 ianuarie 2020

Liderii clubului FC Barcelona s-au reunit azi pentru a hotărî că îl dau afară pe Ernesto Valverde, tehnicianul venit pe banca blaugrana pe 29 mai 2017. Marca anunță că Barca l-a ales ca succesor până la urmă pe Quique Setién (61 de ani), fost la Real Betis.

Catalanii au făcut anunțul la ora 22:00, ora României, și marți vor susține o conferință de presă. Quique Setien a antrenat la Racing Santander, Guinea Ecuatorială, Logrones, Lugo și Las Palmas. E liber de contract din iunie 2019, după ce a plecat de la Real Betis Sevilla, unde antrenase în ultimii 2 ani. 

Quique Setién a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2022 cu FC Barcelona.

Captură de pe site-ul Barcelonei

QUIQUE SETIEN ÎL ADORĂ PE MESSI

Fostul tehnician e un fan înfocat al lui Leo Messi: „E un lux să-l vezi pe Leo în fiecare duminică.  Când un jucător ca Xavi se retrage, e ca și cum ți-ai extirpa un rinichi. Când se va retrage Messi, voi plânge pe veșnicie”.

Pe lista Barcelonei au mai fost  Xavi, García Pimienta, tehnicianul formației secunde catalane și Mauricio Pochettino, fost antrenor la Tottenham. 

FANII BARCELONEI SUNT FURIOȘI: „QUIQUE SETIEN? O FARSĂ!”

Fanii catalani au reacționat vehement după aflarea veștii că Setien va fi numit la Barcelona. Pe forumurile ziarelor de sport din Spania a căzut o avalanșă de comentarii negative. „E o farsă!”, „Când vor înceta aceste alegeri ale conducerii mafiote?”, „Ne-a mai rămas o jumătate de sezon mizerabilă aducând un antrenor de profilul celui demis”. 

Cu Valverde, Barcelona a câștigat două titluri la rând în LaLiga, dar nu s-a mai apropiat de cupa cu urechi mari a Champions League. Și înfrângerile suferite în Ligă au fost extrem de dureroase. An după an. 0-3 cu Roma pe "Olimpico" în primăvara lui 2018 și 0-4 cu Liverpool pe "Anfield" sezonul următor.

De fiecare dată, antrenorul venit în Catalunya pe 29 mai 2017 a scăpat de demitere. Dar acum pare mult mai dificil să reziste. După alt eșec dificil de acceptat, 2-3 cu Atletico, catalanii caută peste tot un înlocuitor. Valverde poate fi demis dintr-un moment în altul.

După ce aseară liderii clubului s-au întâlnit și au analizat situația cu directorul general Oscar Grau și directorul sportiv Eric Abidal, care tocmai se întorseseră din Qatar, unde au negociat cu Xavi (fostul căpitan a decis să rămână până în vară la Al-Sadd), președintele Bartomeu a fost în această dimineață la centrul sportiv. Pentru o discuție cu Valverde și a decis să renunțe la acesta.

4trofee a cucerit Ernesto Valverde la Barcelona în doi ani și jumătate

144de meciuri are Valverde cu echipa blaugrana: 97 de victorii, 32 de egaluri și 15 eșecuri, golaveraj 337-125

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.