Poli Iași îl vrea pe Ciprian Paraschiv, de la FRF. Primarul Iaşului, Mihai Chirica, s-a gândit la o soluţie pentru a tempera nemulţumirile suporterilor Politehnicii, care cer insistent înlocuirea preşedintelui Adrian Ambrosie.
Chirica i-a propus fostului căpitan al Politehnicii, Ciprian Paraschiv (46 de ani), postul de preşedinte, Ambrosie urmând a rămâne în Consiliul Director. Apropiat al preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, Paraschiv ocupă funcţia de manager de dezvoltare în cadrul Federaţiei.
„Sunt onorat de propunere. Poli e echipa mea de suflet. Voi reflecta! E o decizie greu de luat pentru că sunt implicat în multe proiecte la nivelul FRF şi UEFA”, a declarat Ciprian Paraschiv.
Născut în 1974, Paraschiv a făcut parte din generaţia care a adus Iaşiului singurul titlu naţional de campioană, la juniori, în 1993 şi a bifat multe sezoane la Poli. S-a retras în 1999 din cauza unei accidentări și a condus mai mulți ani Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Iaşi.
VIDEO // Imagini de la antrenamentul lui Mircea Rednic din Turcia
Ciprian Paraschiv, scandal cu Cristi Balaj
În aprilie 2018, la alegerile FRF, Ciprian Paraschiv, care-l susținea pe Răzvan Burleanu, s-a contrat cu Cristi Balaj, care era de partea lui Ionuț Lupescu. Cei doi au avut un dialog aprins pe holurile de la FRF.
Balaj: „Lasă-l să își spună punctul de vedere. De ce nu ți-e rușine față de oamenii care au peste 10 ani în fotbal?”
Paraschiv: „Tu să taci din gură! Pe noi ne desparte o bibliotecă”
Balaj: „Vezi că tu n-ai școală, doar diplome. Lasă că știu eu cum te-ai angajat la primul loc de muncă. Trebuie mai mult respect față de oamenii din fotbal”
Citește și:
FOTO: www.facebook.com/ciprian.paraschiv.10
{{text}}