Liga 4

STEAUA // FOTO+VIDEO Anunț important după reunirea CSA Steaua: „Probabil că vom juca acolo în Liga 3”

Articol de Marius Mărgărit  —  marţi, 14 ianuarie 2020

CSA Steaua, liderul Ligii a 4-a București, s-a reunit astăzi, în Ghencea, băieții lui Daniel Oprița efectuând primul antrenament din 2020.

Roș-albaștrii s-au antrenat în sală, iar mai apoi au ieșit la alergări pe Terenul 6 din complexul din Ghencea. „Secundul” Iulian Miu (43 de ani) și fundașul Valentin Bărbulescu (34 de ani), unul dintre cei mai experimentați jucători ai echipei, au oferit declarații.

Printre altele, Miu a anunțat că echipa ar putea juca pe noul stadion din Ghencea în Liga 3. Momentan, arena ultramodernă se află în plin proces de construcție. 

Iulian Miu, anunț important despre stadionul Ghencea

Probabil stadionul Ghencea va fi gata în luna septembrie, iar eu cred că vom juca si noi pe acest stadion în Liga 3.

Suporterii trebuie să creadă în acest proiect, noi credem în acest lucru, și sper că Steaua ușor-ușor va reveni în Liga 1”, a declarat Iulian Miu, „secundul” lui Daniel Oprița. 

Valentin Bărbulescu: „Sunt aici pentru tot ce înseamnă Steaua!”

Valentin Bărbulescu, ex-Juventus București, e unul dintre cei mai experimentați jucători de la Steaua. Acesta nici nu concepe ca echipa să nu promoveze în Liga 3.  

„Am venit aici pentru tot ce înseamnă Steaua, pentru Daniel Oprița și trebuie să realizăm obiectivele pe care acesta ni le-a trasat. Nici în cele mai negre vise nu ne gândim ca vom rata promovarea” 

Trebuie să îi mulțumim pe suporteri, dar și pe cei din conducerea Stelei care fac eforturi mari să ne asigure toate condițiile”, a declarat Bărbulescu.  

Lotul prezent la reunirea Stelei: 

Portari: Horia Iancu, Teodor Meila 
Fundași: Adrian Ilie, Cosmin Mihai, Valentin Neaga, Sergiu Bactăr, Ovidiu Morariu, George Ban, Marian Neagu 
Mijlocași: Andrei Neagoe, Vlad Nițu, Liviu Băjenaru, Valentin Bărbulescu, Florin Răsdan, Rareș Enceanu 
Atacanți: Valentin Niculae, Robert Elek, Andrei Antohi, Alin Robu 

Steaua va disputa primul meci amical cu Turris Turnu-Măgurele, pe data de 22 ianuarie, de la ora 13:00 în Complexul Sportiv ”STEAUA”.

Modernizări pe Terenul 5

În ultimele săptămâni, în Ghencea s-au efectuat mai multe lucrări de modernizare pe Terenul 5 din complex, cel pe care roș-albaștrii își vor disputa meciurile de pe teren propriu. 

Gazonul a fost refăcut în totalitate, amplasându-se și o tribună nouă de 1.000 de locuri. 

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.