Liga 1

VIDEO EXCLUSIV Dinamo a ajuns de râsul foștilor antrenori! Vasile Miriuță: „Sută la sută se bat cu noi la evitarea retrogradării"

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto)  —  marţi, 14 ianuarie 2020

Vasile Miriuță, 51 de ani, se va lupta cu Hermannstadt pentru evitarea retrogradării, cu toate că președintele Iuliu Mureșan spune că ardelenii nu trebuie să-și facă probleme sub locul 10 în acest sezon.

Fostul dinamovist crede că se va lupta chiar cu cei din Ștefan cel Mare ca să evite matineul eșalonului secund!

„De la locul 7 în jos, toți intră în horă. Sută la sută și Dinamo va fi în lupta pentru evitarea retrogradării. Nu e o surpriză că acolo se merge din rău în mai rău! Nu mă mai miră, sincer. Nu mă așteptam să se schimbe ceva în bine, totul e așa cum anticipam. 

N-am niciun prinț sau șeic, investitor maghiar sau german să-l aduc la Dinamo. Mai bine tac. Eu sper să vină cineva salvator să preia Dinamo. Doar așa poate să-și revină. Dinamo e superbrand, păcat că se duce la vale”, a declarat Miriuță.

Fost antrenor și la CFR Cluj, Miriuță crede că gruparea din Gruia se poate impune și a treia oară în lupta la titlu: "Tot cu FCSB se va bate. Mai e și dubla cu Sevilla, eu cred că pot furniza o mare surpriză. 10-20 la sută, cât sunt șanse, să și le joace. La Cluj vor juca având casa plină, să repete isprava cu Celtic".

„Mai bine să greșim acum decât în campionat. Când începe sezonul, vreau să zbârnâie. Sunt mulțumit de lot, chiar sunt, nucleul de jucători e bun. Poate să mai vină 2-3 întăriri, nu mai mult”
Vasile Miriuță, antrenor Hermannstadt

  • Hermannstadt a pierdut primul amical din 2020, 1-2 cu Winterthur, locul 6 în liga secundă elvețiană, eșec la ultima fază a partidei, după ce românii egalaseră în minutul 85. Detalii AICI!
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.