FCSB se întărește în această perioadă de mercato și pe partea de eSports!
Roș-albaștrii au bifat transferul lui Emil Constantinescu, un tânăr în vârstă de 20 de ani, pasionat de jocul FIFA și descris ca fiind un mare suporter al echipei. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului.
Emil Constantinescu o va reprezenta pe FCSB în toate competițiile oficiale organizate în cadrul jocului FIFA 20 și devine astfel al doilea jucător profesionist de FIFA care semnează cu o echipă din Liga 1, după Dan Buzărnescu, reprezentantul Craiovei.
„Mi se pare ireal, chiar e un vis devenit realitate! Vis care s-a născut atunci când am ieșit cu jucătorii pe teren, la 7 ani, într-un meci împotriva lui Dinamo.
Știam de câteva luni că se va face un campionat și că fiecare echipă va avea nevoie de un jucător, așa că nu am putut să las pe altcineva să reprezinte clubul meu de suflet. Am stabilit o întâlnire cu conducerea, iar când am scos CV-ul a fost destul de clar că urma să semnez.
Am mai avut trei echipe cu care puteam să semnez oricând, dar mi-am dorit să negociez prima oară cu FCSB. Apoi, nu am mai stat pe gânduri, partea financiară nu a contat, niciodată nu am jucat pentru bani, o fac din pasiune și pentru că pot să reprezint la FIFA cel mai important club din țară.
Doar să te vezi cu jucătorii, să vorbești cu ei, să glumiți, chiar să îi bați la FIFA e peste orice sumă. Sentimentul este unic”, a declarat Emil Constantinescu pentru GSP.RO.
{{text}}