Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA de la Adelaide. Halep a pierdut în minimum de seturi, scor 4-6, 2-6, părăsind prematur prima competiție oficială a sa din 2020.
Sabalenka a dominat-o autoritar pe Halep, bielorusa conducând la un moment dat cu 6-4 și 5-0. Chiar și în aceste condiții, Sabalenka a spus la finalul meciului că se aștepta în orice moment la o revenire pe tabelă a româncei.
„A fost un meci foarte greu, Simona a jucat bine. Am rămas concentrată pe ce aveam de făcut, am trăit momentul, nu m-am gândit la alte lucruri. A fost grozav că au venit atâția spectatori să ne urmărească și le mulțumesc pentru asta.
Știam că ea va lupta până la final, nu contează care era scorul. Când conduceam cu 5-0, mă așteptam, într-un fel, că ea va încerca să facă tot ce e posibil pentru a reveni în meci. Nu am fost dezamăgită că am pierdut apoi două game-uri la rând. Asta m-a ajutat să rămân în meci și să nu-mi pierd concentrarea.
Sunt fericită pentru această victorie, mai ales că vine împotriva unei mari luptătoare, așa cum e Simona Halep”, a declarat Sabalenka, potrivit site-ului oficial al WTA.
Sabalenka a bifat prima victorie a carierei în fața Simonei Halep. Reprezentanta noastră câștigase primele două dueluri directe. Rezumatul meciului de la Adelaide, mai jos:
{{text}}