Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) și-a aflat în această dimineață adversara din primul tur și tabloul complet de la Australian Open. Românca o va întâlni pe Jennifer Brady, 49 WTA, din SUA. Meciul va avea loc marți, la o oră ce va fi anunțată ulterior.
Jennifer Brady, 24 de ani, a avut un parcurs excelent anul acesta la Brisbane, primul turneu al anului pentru ea, unde a venit din calificări și le-a învins pe Maria Sharapova și Ashleigh Barty, liderul mondial, înainte de a ceda în fața Petrei Kvitova.
„Are un serviciu incredibil și o dreaptă extraordinară, cu care dictează de fiecare dată jocul și are o capcitate formidabilă de a te împinge dincolo de linia de fund a terenului”, suna caracterizarea lui Jennifer Brady, făcută de Barbora Strycova după un meci cu americanca.
Va fi cea de-a doua întâlnire directă dintre Simona Halep și Jennifer Brady, românca impunându-se în unica lor confruntare de până acum, în 2019, la Rogers Cup.
Rezumat Simona Halep - Jennifer Brady, Rogers Cup 2019:
SIMONA HALEP, ELIMINATĂ DE LA WTA ADELAIDE
Simona Halep a optat să joace un singur turneu pregătitor în perspectiva Australian Open. Jucătoarea noastră a fost eliminată în această dimineață în sferturile de finală ale turneului WTA de la Adelaide.
Halep a pierdut fără drept de apel în fața bielorusei Aryna Sabalenka (21 de ani, 12 WTA), scor 4-6, 2-6, în faza sferturilor de finală. Detalii despre meci, AICI!
{{text}}