Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

Aristote N’Dongala, fost mijlocaș la Nantes, a sosit în Liga 1 la Clinceni: „Îmi place stilul de joc din România”

Articol de Ionel Luţan   —  joi, 16 ianuarie 2020

Academica Clinceni a operat un transfer important prin aducerea lui Aristote N’Dongala, un mijlocaș de 25 de ani crescut în Franța, la Creteil și Nantes, ultima grupare prilejuindu-i, de altfel, și debutul în Ligue 1. 

Noul jucător al trupei antrenate de Ilie Poenaru a evoluat ultima oară în Bulgaria, la Cerno More Varna. Aristote N’Dongala s-a alăturat deja lotului ilfovenilor în cantonamentul din Antalya.

Aristote N’Dongala: „În România se joacă un fotbal bun” 

„Sunt fericit că am semnat cu o echipă unde am fost bine primit de colegi și antrenori. Stilul de joc care se practică în România îmi place. Se joacă un fotbal bun. Cred că nu voi avea probleme să mă adaptez. Prima impresie despre Academica Clinceni este una pozitivă. Toată lumea este concentrată și se muncește mult pentru ca echipa să aibă rezultate bune. Sunt aici să fac totul pentru a ne îndeplini obiectivul”, a declarat Aristote N’Dongala.


Vezi și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.