Fotbal   •   Liga 1   •   U CRAIOVA - RAPID 1-1

Risipitorii

Articol de Viorel Tudorache   —  luni, 17 martie 2008

Rapidiştii au ratat încă o şansă de a se apropia de CFR Cluj, dar putea fi şi mai rău dacă Florin Costea nu irosea un penalty, la 1-1



Bănia a aniversat ieri 25 de ani de la memorabilul meci cu Kaiserslautern, în urma căruia Craiova Maxima s-a calificat în semifinala Cupei UEFA, cu Benfica. În amintirea acelor vremuri de glorie, oltenii s-au înghesuit în tribunele arhaicului stadion Extensiv pentru a sărbători evenimentul cu o victorie împotriva Rapidului şi pentru a-i săpa groapa lui Mircea Rednic, considerat în Bănie vinovat de retrogradarea Craiovei în 2005.



Egalare ciudată

Nicolo Napoli şi-a aşezat echipa astfel încît să-şi asigure bine "spatele", dar şi să conteze în ofensivă. Italianul l-a sacrificat pe tehnicul Wobay şi l-a titularizat, surprinzător, în dreapta pe Bărboianu, ca să-l ajute pe Dănănae în duelul cu rapidul Cesinha. Ei bine, cu toate astea, brazilianul a dejucat planurile gazdelor şi în minutul 15 i-a pus pe tavă o pasă ideală lui Boya pentru deschiderea scorului.



Oltenii au reintrat repede în joc egalînd în minutul 25 după o fază foarte ciudată. Marius Constantin a degajat, balonul s-a izbit de arbitru şi a ajuns apoi la Florin Costea, care n-a refuzat cadoul şi a făcut 1-1. După ocazia lui Săpunaru (29), oltenii au dominat finalul primei părţi, dar au ratat la foc automat prin Baird (30, 42), Ionescu (42) şi Costea (45).



Asistentul: una caldă, una rece

Partea secundă le-a aparţinut în totalitate gazdelor, care nu s-au impus deşi Rapid a jucat în inferioritate după eliminarea corectă a lui Bozovici (47). Oltenii ar fi putut cîştiga dacă nu l-ar fi prins pe Dani Coman într-una dintre cele mai bune zile ale sale. Portarul Rapidului a apărat mai întîi penaltyul executat de Costea (54) şi s-a arcuit miraculos la mingile de gol ale lui Wobay (73) şi Baird (76).



Victoria meritată le-a fost refuzată oltenilor pe axa Augustus Constantin - Ionel Popa. Asistentul, care îi indicase "centralului" penaltyul la Costea, a greşit spre final, cînd doar el a văzut un fault în atac al lui Baird la Maftei (72), iar golul australianului a fost anulat. Giuleştenii erau să dea lovitura totuşi pe final, dar Bornescu l-a blocat fantastic pe Grigorie (85). Şi soarta lui Rednic se va decide joi, în derbyul cu Steaua.

 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.