Harlem Gnohere (31 de ani) are șanse considerabile să rămână la FCSB, anunță Mihai Stoica.
Atacantul francez nu a făcut deplasarea la Marbella cu lotul condus de Bogdan Argeș Vintilă și părea ca și plecat de la FCSB. Ofertele nu s-au concretizat, iar directorul sportiv al vicecampioanei e de părere că „Bizonul” poate fi vârful de careu pe care îl caută Gigi Becali.
MM Stoica: „Gnohere rămâne!”
„Probabil Bizonul se va întoarce. Să vedem și în care variantă se va întoarce. Dacă vine pregătit este un jucător care are multe de spus.
Pe Adrian Petre nu îl cunosc foarte bine. E un jucător care nu joacă în Danemarca la o echipă care era pe locul 11 din 12. Am purtat o discuție cu impresaul lui. Suntem departe și aproape în același timp. Interesul nu mai e același, pentru că se pare că rămâne Bizonul. Nu pleacă. Din ce a zis Gigi, e imposibil de realizat un transfer în care comisionul e mai mare decât suma de transfer”, a spus Mihai Stoica la TV Digi Sport.
{{text}}