CFR Cluj a bifat cele mai importante transferuri ale iernii: Alexandru Chipciu (30 de ani) și Denis Ciobotariu (21 de ani). Astfel, Dan Petrescu poate alinia două echipe.
Mijlocașul lateral a semnat un contract pe doi ani și jumătate. Salariul lunar fix e de 20.000 de euro. Acestor sume li se mai adaugă prime pentru puncte câștigate, pentru cucerirea titlului de campion, pentru calificarea în grupe europene.
Fundașul Denis Ciobotariu a venit de la Dinamo pentru 150.000 de euro și va primi un salariu de 12.000 de euro pe lună.
CFR Cluj poate alinia două echipe
Acum, Dan Petrescu nu mai are motive serioase să se plângă de calitatea proastă a lotului sau de împuținarea soluțiilor aflate la dispoziția lui. CFR are posibilitatea să împartă lotul în două echipe și nu arată rău nici formula rezervelor. Ba chiar mai rămân fotbaliști importanți și în afara celor două distribuții: Traore, Pereira, Sylla.
Antrenorului îi va fi greu să-și mai țină toți jucătorii mulțumiți, întrucât numărul partidelor se reduce. Dacă va fi eliminată de Sevilla din Europa League, CFR va continua numai în campionat, unde va mai disputa doar 14 meciuri, cele patru rămase din sezonul regulat plus play-off.
CFR Cluj: Arlauskis - D. Ciobotariu, Vinicius, A. Burcă, Camora - Chipciu, Bordeianu, Djokovic - Deac, Omrani, Costache
Echipa rezervelor: J. Fernandez - Susic, Boli, Cestor, Peteleu - Itu, Hoban, L. Aurelio - Petrila, Țucudean, Rondon
{{text}}