Campionate

LIVERPOOL - UNITED 2-0 // „Mașinăria” lui Jurgen Klopp poate bate 9 RECORDURI impresionante până la finalul sezonului

Articol de Daniel Scorpie  —  luni, 20 ianuarie 2020

Liverpool, liderul invincibil din Premier League, cu un avans ameţitor faţă de campioana en-titre, vrea să depăşească şi alte performanţe istorice stabilite de Arsenal şi Manchester City.

Liverpool este de neoprit în acest sezon uluitor, în care vrea să rescrie istoria în Premier League, cu o serie incredibilă de performanţe. 

Victoria din derbyul cu Man. United (2-0), a 21-a în 22 de etape şi doar a doua în ultimele 12 ciocniri cu rivala de pe Old Trafford, i-a adus primul record, depăşirea celui reuşit în 2017-'18 de campioana Man. City. La adăpostul avansului de 16 puncte, cu un joc în minus, trupa lui Klopp mai atacă 9:

Liverpool, în luptă cu City şi Arsenal 

1. Cele mai multe succes la rând acasă. Îi mai trebuie două pe Anfield s-o întreacă pe City, 20 în 2011-'12. 

2. Cele mai multe victorii consecutive. Are 13, la şase distanţă de bariera fixată tot de City, în 2017-'18. 

3. Cele mai multe etape fără eşec. Sunt 39 acum, având încă 11 până să treacă peste Arsenal 2003-'04.

4. Cele mai puţine eşecuri. Arsenal e singura care a terminat Premier fără K.O. Liverpool îi calcă pe urme.

5. Cele mai multe victorii. "Cormoranii" au ajuns la 21, iar Man. City a încheiat ediţia 2018-2019 cu 32.

6. Cele mai multe puncte. Echipa lui Guardiola a atins 100 în 2017-'18, Liverpool poate face maximum 112.

7. Cele mai multe succese pe teren propriu. Liverpool are 12 pe Anfield şi îi mai trebuie 7 să doboare recordul. 

8. Cele mai multe triumfuri în deplasare. A câştigat de 9 ori.. Cu încă 8 succese, este peste City 2017-'18. 

9. Cele mai multe zile neînvinsă în Premier. Arsenal s-a oprit la 537 zile fără eşec, între 2003-'04 şi 2004-'05. Liverpool se află la cota 382 şi ar depăşi seria "tunarilor" pe 23 iunie terminând campionatul fără pată.

  • foto: Reuters

7 meciurifără gol primit în Premier e seria lui Liverpool, cea mai bună din ultimii 11 ani, de la recordul de 14 al lui Man. United

91 de punctedin ultimele 93 posibile au fost obţinute de trupa lui Klopp, singura ce i-a pus piedică fiind, în tur, chiar United (0-0)

23dintre cele 25 de echipe înfruntate de Salah cu Liverpool în Premier au primit gol de la egiptean. Doar Swansea (de două ori) şi Aston Villa au scăpat

22 de meciuridin 22 de etape cu gol marcat are trupa lui Klopp. Prima echipă cu această serie în Premier de la Arsenal în 2001-'02, care a dat gol în toate cele 38, luând titlul

"Liverpool generază foarte multă pasiune, chiar şi pentru cine ne priveşte la televizor. E ceva excepţional. Fanii noştri au tot dreptul să cânte despre titlu, ar fi straniu dacă n-ar face-o, dar încă nu l-am cucerit" - Jurgen Klopp, manager Liverpool

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.