Altele

Echipa feminină de tenis de masă e la un singur duel distanță de calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Articol de Roxana Fleşeru  —  miercuri, 22 ianuarie 2020

Echipa feminină a României a învins miercuri seară Italia cu 3-0 şi vineri întâlneşte India pentru un bilet la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Echipa feminină de tenis de masă a României mai are nevoie de o singură victorie în turneul preolimpic de la Gondomar (Portugalia) pentru a-și asigura locul la JO 2020. 

Punctele „tricolorelor” au fost semnate în prima confruntare din Portugalia de dublul Elizabeta Samara/Daniela Dodean Monteiro, de Bernadette Szocs şi Daniela Dodean Monteiro. Perechea Samara/Dodean a trecut în primul meci de Gaia Monfardini/Giorgia Piccolin cu 3-0 (11-5, 11-6, 11-2), Szocs a învins-o pe Debora Vivarelli cu  3-0 (11-6, 11-8, 11-3), iar Dodean Monteiro s-a impus în fața Giorgiei Piccolin cu 3-0 (13-11, 11-4, 11-3).  

Naționala masculină formată din Ovidiu Ionescu (locul 55 ITTF), Cristian Pletea (77), Rareș Șipoș (140) și Hunor Szocs (118) este prezentă și ea în Portugalia și se va duela în prima întâlnire cu Slovacia, joi, de la ora 18:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.