În amicalul cu irlandezii de la Dundalk, CFR l-a folosit în premieră pe Otto Hindrich, un puști de 17 ani, crescut de la 6 ani de clubul din Gruia, elev în clasa a XI-a la „János Zsigmond”, din Cluj.
Din septembrie anul trecut, Dan Petrescu l-a adus la antrenamentele echipei mari. Un copilandru de numai 17 ani, dar care impresionează prin fizic (1,93m), talent și calități.
Otto Hindrich a apărut imediat și pe lista UEFA, dar nu bifase încă niciun minut pentru formația de seniori. Până pe 22 ianuarie, când a fost folosit în premieră, chiar titular, în meciul amical cu campioana Irlandei, Dundalk, dispută încheiată cu victoria ardelenilor, 2-1.
Surse din club spun că e primul jucător crescut de club de la o vîrstă așa de fragedă care ajunge să joace la echipa mare, chiar și într-o partidă de pregătire. La un antrenament, Golofca i-a zis în glumă "Otică" și așa i-a rămas porecla.
La CFR de la grădiniță
A început fotbalul chiar la clubul în Gruia, la 6 ani, când încă era la grădiniță. Tatăl său, Robi Hindrich, administrator la o firmă, își amintește: "Juca fotbal prin cartier, cu fratele lui mai mare și cu prietenii lui. Cum Otto era cel mai mic, normal că îl tot puneau în poartă. Apoi a văzut niște afișe puse de antrenorul Janos Mezei pe la grădiniță, că vor fi selecții pentru copii de 2002 și mi-a zis să-l duc și pe el. Am mers, iar el s-a dus din prima în poartă. Avea ceva talent, reflexe, așa că acolo a și rămas".
Până la 14 ani a fost crescut la grupele de copii de Janos Mezei. Avea o statură normală pentru vârsta lui. La 15 ani, a "explodat" brusc, cu vreo 13 centimetri, iar acum are deja 1,93m.
Apără de un an și jumătate la echipa a doua, în Liga a 3-a, dar de câteva luni a fost cooptat în lotul de seniori. Dan Petrescu l-a luat în cantonamentul din Spania și l-a aruncat în luptă cu campioana Irlandei. "M-a sunat imediat după meci. Era entuziasmat că jucase primul lui meci la seniori. Dar era și trist că a încasat acel gol", dezvăluie tatăl său.
Primește temele pe WhatsApp și le face seara, în cantonament
Elev în clasa a XI-a la real, la unul dintre cele mai bune licee din Cluj, "János Zsigmond", mezinul CFR-ului încă păstrează foarte sus ștacheta la învățătură. A avut mereu medii în jur de 9,50.
A terminat clasa a X-a cu 9,40. Tot tatăl lui povestește: "Am crezut că nu va mai face față și la școală, dacă se ține de fotbal. Dar e ambițios, îi place. Se trezește dimineața la 6:00, merge la școală două ore, apoi fuge la club, că are antrenament cu seniorii, de la 10:00. Am avut parte de înțelegere din partea profesorilor, pentru absențe și când e nevoie să mai amâne vreun test sau o teză. Le dă însă pe toate. Dar chiar și acum, în cantonamentul din Spania, colegii de la școală îi dau zilnic ce se predă, dar și temele, pe WhatsApp. Și-a luat cărțile și caietele la el. Își face temele după-amiaza, când are un singur antrenament, sau după masa de seară, când are două. Am vrut să îl mutăm la un liceu mai accesibil, dar a refuzat, fiindcă vrea să fie bine pregătit pentru BAC și pentru facultate".
Otto vorbește fluent engleză, germană și, bineînțeles, maghiară și chiar e pasionat de info, mate sau fizică.
Apropiații spun că atunci când era mic, îl avea drept idol pe Iker Casillas, dar acum îl place pe Marc ter Stegen. Și că visează să apere cât mai curând într-un meci de campionat pentru CFR, iar pe viitor i-ar plăcea să ajungă la un club mare din Anglia.
L-au vrut ungurii de la Mol Vidi
În vara lui 2019, când nu împlinise încă 17 ani, Otto a fost în probe la Mol Vidi. S-au purtat tratative, dar cele două cluburi nu s-au înțeles la suma de transfer. Ungurii încă sunt interesați de el și, la fel ca în cazul lui Adrian Rus, și-ar dori să-l convingă pe român să joace și pentru naționala lor. Deocamdată, Hindrich a fost convocat în premieră la naționala U18 a României, condusă de Dan Oprescu. Aceasta va pleca pe 5 februarie într-un turneu de pregătire în Spania, unde se va confrunta cu Norvegia, Portugalia și Turcia.
"Când a venit la noi, Otto nu era atât de tehnic ca alții, așa că a intrat în poartă. Era agil, îi plăcea să plonjeze, nu-i era teamă. Acum a devenit un portar de mare perspectivă. Inteligența, curajul și seriozitatea sunt principalele lui atuuri"
Janos Mezei, primul antrenor al lui Otto Hindrich
"Noi nu avem tradiție de sportivi în familie. Dar acum suntem fanii lui Otto, venim la meciuri toți, cu mătușile, cu bunica, suntem o galerie. El asta vrea să facă și îi suntem alături"
Robi Hindrich, tatăl lui Otto
{{text}}