Ionuț Radu (22 de ani) ar putea ajunge în Franța, la Nice. Impresarul Oscar Damiani negociază mutarea chiar în aceste zile.
„Radu şi-a făcut datoria, a fost cel mai bun de la Genoa, apoi clubul a făcut alegerea, de aceea va pleca de acolo. Dacă e să fie rezervă, va fi în altă parte. Sunt la Nisa în acest moment şi clubul l-ar vrea, dar nu pentru şase luni, ci pentru cel puţin un an şi jumătate. Radu merită o echipă care să-l aprecieze”, a declarat Oscar Damiani conform TV Telekom Sport.
Ionuț Radu e într-o situație complicată
Ionuț Radu se află sub contract cu Inter, formație care l-a împrumutat la Genoa până la finalul sezonului în curs. Internaționalul român a pierdut postul de titular la „Grifon” în fața lui Mattia Perin. Nici revenirea la Milano nu ar schimba situația, Antonio Conte bazându-se pe veteranul Samir Handanovic.
Nice, un pas înainte?
Nice, formația pregătită de Patrick Vieira, ocupă în acest moment locul 10 în Ligue 1. Genoa, actuala formație a lui Radu, este ultima în Serie A, cu doar 14 puncte strânse în 20 de etape.
Mutarea lui Radu în Franța ar putea fi facilitată și de relația pe care Vieira o are cu Inter, club la care a evoluat între 2006 și 2010.
{{text}}