Liga 1

VIDEO EXCLUSIV Florentin Petre, în premieră despre concedierea lui Patrick pentru pariuri: „Joacă pe tenis sau lupte de cocoși, dar niciodată pe meciurile lui”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Invitat la GSP Live, Florentin Petre, 44 de ani, antrenorul Daciei Brăila, a vorbit despre unul dintre scandalurile în care a fost implicat Patrick Petre (22 de ani), fiul său pe care recent l-a adus la Brăila.

  • CONTEXT: În august 2018, Gazeta Sporturilor a scris despre faptul că portarul Victor Râmniceanu și Patrick Petre, la acea vreme la Sepsi Sfântu Gheorghe, au fost surprinși într-o casă de pariuri din oraș. Conform unor surse, cei doi încercau să parieze pe un gol primit chiar de echipa la care activau. Imediat, clubul i-a suspendat pe cei doi, iar până la rezilierea contractelor n-a mai fost decât un pas. Detalii pe larg, AICI!  

Florentin Petre a vorbit la GSP Live despre implicarea fiului său în acel scandal: „Mi-a spus că sunt foarte mulți jucători care fac acest lucru, dar ei niciodată nu pariază pe jocul lor. Joacă pe tenis sau pe lupte de cocoși, nici nu mă pricep la aceste lucruri”, a declarat Petre senior, la emisiunea moderată de Costin Ștucan.

1 golîn 27 de meciuri a reușit Patrick Petre la Sepsi

PATRICK PETRE, IMPLICAT ÎN MAI MULTE SCANDALURI

Deși are doar 22 de ani, Patrick Petre a fost implicat în mai multe scandaluri. În 2017, pe când juca la Dinamo, Patrick alături de alți trei dinamoviști, Nedelcearu, Olteanu și Dudea, au băut alcool în avionul care ducea lotul naționalei de tineret spre Spania! (Detalii AICI)

În luna aprilie 2018,  Sepsi Sf. Gheorghe le-a reziliat contractele lui Patrick Petre și Victor Râmniceanu, motivând: „Sepsi OSK a ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractelor lui Patrick Petre şi Victor Râmniceanu, din moment ce jucătorii au suferit accidentări şi vor fi nevoiţi să stea o perioadă în afara terenului”. De fapt, cei doi ar fi fost acuzați că au fost văzuți la pariuri. Vezi AICI filmul complet al evenimentelor!

Patrick Petre a început fotbalul la Dinamo. În iulie 2017 a fost împrumutat la Sepsi, iar un an mai târziu s-a întors la formația din Ștefan cel Mare. În iulie 2018, mijlocașul a fost transferat definitiv de Poli Iași, unde a stat până în septembrie 2019. Mijlocașul a mai jucat la Farul, iar acum evoluează în Liga 3, la Dacia Unirea Brăila. 

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.