Baschet

FOTO Kobe Bryant a murit // Mii de oameni s-au strâns la Staples Center în LA » Omagiu special la Premiile Grammy

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 27 ianuarie 2020

Premiile Grammy 2020 au început cu un omagiu special adus lui Kobe Bryant, decedat cu câteva ore înaintea show-ului. Ceremonia decernării premiilor a avut loc în Staples Center, locul în care fostul star din NBA a evoluat pentru LA Lakers în întreaga sa carieră.

„Noaptea asta e pentru tine Kobe”, a declarat vedeta pop Lizzo, după care i-a dedicat balada „Cuz I Love You”. Gazda Alicia Keys i-a dedicat și ea o melodie lui Bryant, cântând o versiune acapella a melodiei „So Hard To Say Goodbye”, acompaniată de Boyz II Men.

În același timp, în afara sălii în care se decernau premiile Grammy și unde Kobe Bryant jucase toată cariera sa, mii de fani s-au strâns pentru a-l omagia la rândul lor. Aceștia au aprins lumânări și au plâns după baschetbalistul decedat și fiica lui.

Kobe Bryant s-a stins ieri, alături de fiica sa Gianna și alte șapte persoane după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit în Calabasas, California, din cauza ceții.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.