Fotbal   •   Nationala

„L-am convocat pe Mutu pentru meciul cu Rusia, dar suntem la mâna Fiorentinei"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 17 martie 2008

Selecţionerul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a declarat, luni, agenţiei NewsIn, că l-a convocat pe Adrian Mutu pentru meciul amical cu Rusia, dar deşi telegrama a fost trimisă după termenul impus de UEFA, este optimist că Fiorentina va răspunde pozitiv solicitării FRF.



"La ora când am făcut convocările, după discuţiile pe care le-am avut cu medicul echipei naţionale şi cu Mutu, pauza era mult mai lungă. Iată că el şi-a revenit mult mai repede decât s-ar fi crezut, însă nu i s-a trimis telegrama în timpul cerut de UEFA (n.r. cu două săptâmâni înainte de meci).



Acum o să fim la mâna clubului. Dacă Fiorentina va fi de acord, Mutu se va regăsi printre tricolori, dacă nu, asta e. Sunt optimist în privinţa unui răspuns pozitiv al Fiorentinei, pentru că noi am fost deschişi în tot ceea am discutat cu conducerile cluburilor unde avem jucători", a spus Piţurcă.



Atacantul echipei naţionale Adrian Mutu s-a accidentat în meciul AS Roma-Fiorentina, din 24 februarie, când a suferit o întindere a ligamentului colateral intern al genunchiului stâng şi a purtat o atelă pentru ca genunchiul său să fie imobilizat.



Iniţial, se estima că el va fi indisponibil pentru aproximativ patru săptămâni, dar a revenit pe teren mai devreme cu o săptămână. Din acest motiv, el nu a primit iniţial telegramă de convocare pentru meciul amical cu Rusia, din 26 martie.

sursa NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.