CSM București joacă miercuri la Buzău, acolo unde sezonul trecut a pierdut titlul! Gloria e pe locul 3 în Liga Florilor și a încurcat-o în acest sezon și pe campioana SCM Rm. Vâlcea, terminând la egalitate, 26-26.
Gloria Buzău a învins-o în etapa a 24-a din sezonul trecut cu 29-21 pe CSM București și a trimis practic titlul la Rm. Vâlcea cu două etape înainte de final. Echipa antrenată pe atunci de Dragan Djukici nu a avut replică în fața unei formații care s-a distanțat de la pauză la 18-9!
Acum, Cristina Neagu și compania merg din nou la Buzău și nu vin deloc după o perioadă prea bună. CSM a suferit sâmbătă cea mai drastică înfrângere din istoria participărilor în Liga Campionilor, 23-33 cu Ferencvaros, la Budapesta.
Tehnicianul Adrian Vasile spune că tot ce s-a întâmplat la Budapesta a fost un accident și este sigur că fetele sale vor face uitată impresia lăsată în Ungaria.
„A fost o zi în care am suferit, o zi peste care ne-a fost greu să trecem, ne-a fost greu să corectăm greșelile pe care le-am făcut. Deja am închis capitolul acela, am analizat totul. Partea bună e că sportul îți oferă posibilitatea să demonstrezi contrariul imediat, să faci lucrurile mai bine, să reconfirmi, așa că asta este ținta noastră principală” , a declarat Adi Vasile.
„Suntem răniți în orgoliu"
E o săptămână grea pentru „tigroaice” care duminică vor întâlni în Sala Polivalentă și pe Metz, campioana Franței, echipa care le-a oprit bucureștencelor, în sezonul trecut, drumul spre Final 4.
„Cu siguranță vom arăta altfel la meciul cu Metz. Suntem răniți în orgoliu, dar este șansa noastră să demonstrăm că ce s-a întâmplat la Budapesta este un capitol închis din care am învățat ceva. Abia așteptăm să jucăm în Polivalentă, ne-a fost dor de această sală. Așteptăm toți suporterii minunați să ne susțină", a adăugat Adrian Vasile.
Meciul de la Buzău e însă primul prilej ca echipa bucureșteană să arate ce poate. Un prim pas pentru refacerea moralului.
„Meciul cu Buzău o să fie unul foarte echilibrat, cu o echipă bună. Sala pune presiune pe adversar, va fi un duel puternic. Știm cu toții cât de important este, anul trecut am pierdut acolo.
Ele formează un grup valoros, sunt pe locul 3 în campionat. Fiecare victorie este importantă. Un succes la Buzău ne-ar da încredere pentru meciul cu Metz, de duminică. Din momentul în care se termină un meci, începem să lucrăm la următorul. Pentru mine fiecare meci e important, fiecare competiție este importantă. Nu prioritizez ceva și nici fetele nu o fac! Suntem aici să câștigăm totul". a încheiat antrenorul CSM București.
Cum arată clasamentul din liga națională:
1. SCM Rm. Vâlcea 34p
2. CSM București 33p
3. Gloria Buzău 25p
4. Gloria Bistrița 24p
{{text}}