O vizită a lui Gică Popescu l-a făcut pe Gabi Bodescu să ia la verificat imaginile filmate de camerele de supraveghere. Tehnicienii angajați în Federație au fost certați pe urmă fiindcă fuseseră surprinși discutând cu fostul mare internațional.
Burleanu a devenit președintele Federației în 2014, la o zi după ce Gică Popescu fusese condamnat la închisoare, dar fostul fundaș a rămas un rival pentru Răzvan și pentru oamenii lui. Așa îl tratează conducerea FRF pe Popescu, ca pe un dușman. Gazeta a aflat un episod incredibil petrecut anul trecut, la o vizită a „Baciului” la Casa Fotbalului.
A mers din interes profesional
Motivul: Viitorul îl vânduse pe Tudor Băluță la Brighton și Gică se afla acolo pentru a afla de la departamentul juridic din Federație metoda prin care trebuia calculat procentul de solidaritate. Băluță, descoperit și antrenat la început în Școala „Gică Popescu”, trecuse pe parcursul junioratului la Viitorul.
Clubul fostului fundaș de la Barcelona urma să capete o bucățică din prețul de 2,9 milioane de euro pe care îl plătea Brighton în schimbul internaționalului de tineret. Regulamentul prevede că formațiile care au lucrat cu fotbaliștii, chiar la începutul junioratului, beneficiază de părți mici din sumele transferurilor.
Popescu s-a abătut un pic de la ținta vizitei, fiindcă i-a observat adunați în zona unui bar din clădirea FRF pe antrenorii loturilor naționale și pe unii membri ai Comisiei Tehnice. Inclusiv Rădoi se afla în grup. Mirel și ceilalți tehnicieni l-au salutat pe Gică și au discutat cu el câteva zeci de minute. Președintele de la Viitorul și-a văzut de treabă, a lămurit subiectul procentului de solidaritate din „afacerea Băluță” și a plecat.
Gabi Bodescu, secretar general adjunct al FRF
„De ce ați vorbit atât de mult?”
Nimeni din conducerea Federației nu a apărut să-l salute pe Popescu. Ba chiar șefii instituției s-au enervat pe antrenorii care "trădaseră" cauza și fuseseră atrași în conversația cu căpitanul Barcelonei din 1996. Ca să-i depisteze exact pe aceia care s-au arătat cei mai prietenoși cu Gică, secretarul general adjunct din FRF a cerut să vadă imaginile pe care le filmaseră camerele de supraveghere de pe hol!
Gabi Bodescu a urmărit imaginile și le-a reproșat direct persoanelor care i se păruseră „suspecte”: „De ce ați stat atât de mult cu Popescu? Ce ați avut de discutat cu el?”. Oamenii acuzați s-au dezvinovățit: „Am vorbit doar despre fotbal, despre meciuri, nimic în plus!”. Bodescu le aplicase însă ștampila „suspecți” doar pentru că nu-l ignoraseră pe fostul internațional atunci când el apăruse pe la FRF, în condițiile în care vizita lui la „Casa Fotbalului” nici măcar nu era în scopul acesta, al unor taclale cu angajații Federației.
„Un rahat de poză!”
Popescu și Burleanu au apărut într-o fotografie realizată la Sofia în 2014, cu ocazia unei întâlniri în care România, Bulgaria, Grecia și Serbia au planificat organizarea Campionatului European din 2028 și a Mondialului din 2030. Poza a surprins, dată fiind bănuiala lui Popescu că Burleanu ar fi avut un rol mai amplu în evenimentele din 2014, ar fi știut că era pregătită condamnarea lui chiar înaintea votului pentru președinția Federației. Gică a explicat în Libertatea cum a ajuns să fie pozat lângă președintele FRF: „Am reprezentat două instituţii, atâta tot. N-a fost prima oară când ne întâlnim, ne-am intersectat şi la comitetul interministerial. Nu ne strângem în braţe, nu ne pupăm, dacă asta vreți să ştiţi. Totul ţine doar de implicarea în nişte proiecte comune. Nu există un dialog apropiat”. Popescu a mers la Sofia din calitatea de consilier al primului ministru.
„Credeţi ce vreţi, dar n-aţi fost în pielea mea! Nu ştiţi ce e în sufletul meu! Nu răscoliţi un episod dureros pentru mine şi vă cer să nu faceţi aprecieri după un rahat de poză. Nu vă doresc să trăiţi ce am trăit eu!”
Gică Popescu
S-a simțit umilit și la Școala de Antrenori
În urmă cu 2 ani și jumătate, Gică Popescu s-a aflat în centrul unui alt eveniment reprobabil, tot cu FRF în prim-plan. Fostul mare fotbalist a intenționat să înceapă cursurile pentru obținerea Licenței A de antrenor, însă a refuzat imediat cum a aflat ce probe trebuie să susțină. Una dintre ele spunea că trebuie să șuteze mingea în poartă, de la 35 de metri, fără ca balonul să atingă gazonul, înainte de a trece linia porții. Apoi, ar fi trebuit să scoată un anume timp trecând printre diverse jaloane. Fostul căpitan al Barcelonei s-a arătat șocat de ce anume era pus să facă și a renunțat. „Domnilor, eu am venit să devin antrenor, nu fotbalist!” a fost mesajul pe care "Baciul" l-a avut către cei de la Școala de Antrenori.
În 2005 a pierdut alegerile cu Mircea Sandu...
Gică Popescu a candidat pentru prima dată la alegerile FRF în 2005. Și-a depus candidatura împotriva lui Mircea Sandu, însă a pierdut cursa. Fostul căpitan al echipei naționale a primit 102 voturi, iar Mircea Sandu a fost preferat de 187 dintre membrii Adunării Generale a FRF. A fost penultimul mandat al lui Sandu la Casa Fotbalului.
... în 2014 n-a mai concurat cu Burleanu
În schimb, în urmă cu 5 ani, Gică Popescu își anunțase din nou condidatura la șefia FRF. Era cotat ca mare favorit, mai ales că Mircea Sandu nu mai intrase în cursă pentru un nou mandat. Cu doar zi înainte de alegerile de la Casa Fotbalului, Gică Popescu a primit condamnare cu executare în Dosarul Transferurilor și a fost trimis în spatele gratiilor chiar pe 4 martie, seara. A doua zi, la prânz, pe 5 martie, Adunarea Generală a FRF l-a votat pe Răzvan Burleanu noul președinte, care a mai câștigat încă un mandat în aprilie 2018!
ZECE argumente care demonstrează cât de mare fotbalist a fost Gică Popescu
- A fost căpitanul Barcelonei într-o vreme în care echipele n-aveau voie să folosească mai mult de 3 jucători străini în același timp pe teren
- A câștigat nu mai puțin de 15 trofee cu 4 echipe de club: Steaua, PSV, Barcelona, Galatasaray
- Are nu mai puțin de 115 selecții în naționala României, pe locul 3 all-time, după Dorinel Munteanu (134) și Hagi (125)
- A participat la 5 turnee finale: trei Mondiale (1990, 1994, 1998) și două Europene (1996 și 2000), doar Hagi are mai multe
- A fost de 33 de ori căpitanul naționalei României, locul 5 all-time, după Hagi (65), Chivu (50), Costică Ștefănescu (43) și Cornel Dinu (38)
- A câștigat 3 trofee în cupele europene: Cupa Cupelor cu Barcelona, Cupa UEFA și Supercupa Europei cu Galatasaray
- A jucat în nu mai puțin de 6 campionate uriașe din Europa: Olanda, Anglia, Spania, Turcia, Germania, Italia
- A câștigat de 6 ori trofeul de cel mai bun fotbalist român în Ancheta Gazetei Sporturilor, doar Hagi are mai multe, 7.
- A jucat nu mai puțin de 88 de meciuri în cupele europene
- A făcut obiectul unui transfer pe bani de nu mai puțin de 5 ori: de la Craiova la PSV (1 milion euro), de la PSV la Tottenham (3 milioane), de la Tottenham la Barcelona (2,8 milioane), de la Barcelona la Galatasataray (4,5 milioane) și de la Galatasaray la Lecce (1 milion).
În decembrie a măturat cu cei din FRF: "Nu vor putea să ne șteargă din memoria oamenilor"
Gică Popescu a spus luna trecută că se simte „dat la o parte de actuala FRF, care are ceva cu Generația de Aur, însă oamenii ne au încă în memorie și ne vor păstra multe vreme acolo, indiferent de acțiunile celor din Federație”.
La finalul lui 2019, Gică Popescu a oferit un interviu pentru Telekom Sport în care a lansat acuzații directe către cei din Federația Română de Fotbal, cu privire la modul în care sunt tratați foștii mari fotbaliști. Popescu s-a referit la cei care conduc acum Casa Fotbalului în contextul scandalului din jurul tragerii la sorți a grupelor Euro 2020, din decembrie, când Gică Hagi n-a fost invitat.
„Cei de la FRF, chiar dacă nu sunt oameni de fotbal, trebuie să accepte această lume a fotbalului. Să înțeleagă ceva, că niciodată nu vor putea să schimbe istoria. Istoria e cu noi, iar ea spune că noi am scris o pagină frumoasă în fotbalul românesc și nu trebuie să încerce să o șteargă, fiindcă dacă se comportă așa, atunci nu le-ar face cinste. Nu le poți șterge memoria oamenilor, care ne au încă în memorie și ne vor avea, din păcate pentru unii, încă multă vreme de aici înainte. Lumea se va raporta tot la noi fiindcă suntem prea departe, ca rezultate, de ceea ce am realizat noi", a declarat Popescu.
„Cea mai importantă perfomanță e legată de generația noastră, atât la națională, cât și la echipele de club, iar noi am făcut cinste României, iar oamenii simpli ne vor aprecia. Eu nu înțeleg de ce FRF își dorește să ne ascundă. Frustrările acestea nu-și au rostul. La acea tragere la sorți, în acea oră, trebuiau să fie acolo Hagi, Lucescu, Iordănescu, Popescu, Lupescu, Chivu, Petrescu, toți. Le-am fi arătat străinilor tot ce am avut mai bun în fotbal și chiar am avut. A, că apoi ne contrazicem între noi, că polemizăm, e altceva, dar acel moment a fost ratat. E ca și cum Federația de gimnastică n-ar invita-o pe Nadia, cea de tenis pe Țiriac și Ilie Năstase, iar la atletism să nu fie chemată Gabi Szabo”, a continuat Popescu, care a acuzat apoi în mod direct administrația Burleanu că face premeditat acțiuni anti-Generația de Aur.
„Dacă ne uităm la tot ce se întâmplă în fiecare zi, dar și la ce s-a petrecut în ultimii ani, vedem că generația noastră în mod voit este dată la o parte. O să mă întrebați de ce. Nu știu să vă răspund. Sunt convins de ceva, că niciodată, niciunul dintre antrenorii din generația noastră nu va fi propus antrenor la echipa națională. Nu simt că ar fi o simbioză, o chimie între actuala FRF și Generația de Aur”
FRF, niciun mare fotbalist în conducere
În acest moment, la Casa Fotbalului, oamenii care fac managementul și administrația FRF sunt Răzvan Burleanu, Gabriel Bodescu, Radu Vișan, Mihai Stoichiță și Andrei Vochin. Niciunul dintre ei n-a fost un fotbalist de top. De fapt, singurul care a evoluat la un nivel cât de cât bun a fost Stoichiță, actualmente Directorul Tehnic al FRF, care a activat în Liga 1 la echipe precum Jiul Petroșani, Progresul, Târgoviște, fără a bifa nici măcar o selecție în echipa națională. În rest, Burleanu a jucat foarte puțin la nivel de juniori, în rest s-a dedicat studiilor și administrației locale, la fel ca Radu Vișan, care e secretar general al federației. Vochin, principalul consilier al lui Burleanu, e fost ziarist, iar Bodescu, secretar general adjunct, n-a avut nici cea mai mică legătură cu fenomenul sportiv.
1 fotbalistdin Generația de Aur lucrează acum în cadrul FRF, Miodrag Belodedici, pe care administrația Burleanu l-a găsit în Casa Fotbalului în 2014
6 jucătoridin Generația de Aur au avut sau au încă relații extrem de tensionate cu actuala FRF: Prunea, Prodan, Lupescu, Gică Popescu, Hagi și Răducioiu
{{text}}