Simona Halep, 28 de ani, o va înfrunta pe Garbine Muguruza, 26 de ani, în semifinalele Australian Open 2020, mâine, începând cu ora 06:30. Jucătoarea noastră a fost întrebată la conferința de presă ce părere are despre faptul că se anunță „cea mai fierbinte zi a anului, cu temperaturi foarte mari”.
Simona Halep, număr 3 WTA, nu a părut deloc deranjantă de rapoartele meteo, care anunță în jur de 37 de grade Celsius la Melbourne pentru joi. Proaspăt ieșită dintr-o victorie zdrobitoare cu Anett Kontaveit în sferturi, 6-1, 6-1, jucătoarea noastră a fost foarte încrezătoare la conferința de presă.
Simona Halep: „Îmi place căldura, sunt pregătită pentru asemenea vreme”
„Simt că am mai multă energie, în vederea semifinalelor. Mă simt mai încrezătoare. Mâine, va fi foarte dificil, dar e semifinala, așa că e normal să fie greu. Îmi place căldura, vom vedea cum va fi vremea. Sunt pregătită pentru asemenea vreme, e un lucru bun pentru mine. M-am antrenat 3 săptămâni în Dubai, m-am antrenat mult mai profesionist. De aia am plecat de-acasă, fiindcă mă pot concentra zi de zi pe ce am de făcut”, a explicat surâzătoare Simona Halep.
Match preview Simona Halep - Garbine Muguruza
Simona Halep - Garbine Muguruza 5-3 la finale de Grand Slam
Halep e condusă de Muguruza la întâlnirile directe, 2-3. Jucătoarea spaniolă e clasată pe locul 32 WTA, în timp ce Simona este pe locul 3 mondial. Ambele jucătoare au câte două turnee de Grand Slam în palmares, Roland Garros și Wimbledon, dar Simona a jucat mai multe finale, 5, față de doar 3 Garbine Muguruza.
GSP LIVE // JURNALIȘTII GSP DESPRE MECIURILE SIMONEI HALEP LA AO 2020
{{text}}