Tenis

VIDEO Garbine Muguruza a rămas mască după o întrebare la conferința de presă: „Comă? E cam dur!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 29 ianuarie 2020

Garbine Muguruza (32 WTA, 26 de ani) va fi adversara Simonei Halep (3 WTA, 28 de ani) în semifinalele Australian Open 2020 după ce a învins-o pe Anastasia Pavlyuchenkova (28 de ani, 30 WTA) scor 7-5, 6-3. 

  • Simona Halep - Garbine Muguruza se joacă joi dimineață, în jurul orei 06:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe Eurosport.

La conferința de presă de după meci, Garbine Muguruza a fost pusă într-o situație dificilă după ce a primit o întrebare ciudată de la un jurnalist. 

„Poate sună dramatic, dar e ca și cum ai fi fost în comă în ultimii doi ani și te-ai trezit brusc și ai fi început să joci ca înainte?? Cum explici cei doi ani cu probleme?”, a fost întrebarea primită de Muguruza. 

MATCH PREVIEW SIMONA HALEP - GARBINE MUGURUZA

Surprinsă, Garbine i-a explicat jurnalistului că a cam sărit calul. 

Hmm... Cred că „comă” e un comentariu dur. Cred că în acești ani nu am avut așa mult succes în comparație cu anii de dinainte.  Așa văd eu lucrurile. Nu simt ca și cum aș fi fost în comă. 

Cred că fiecare jucător are dificultăți și sunt momente în care lucrurile nu merg așa cum vrei. Trebuie să ai răbdare când treci prin momentele grele. Trebuie să reziști și vei reveni”, a declarat Garbine Muguruza. 

Ulterior, jurnalistul a revenit, i-a cerut scuze și i-a adresat ibericei altă întrebare: „ Vreau să corectez precedenta întrebare. Nu am vrut să fiu nepoliticos.  În acești doi ani ai avut îndoieli legate de tine? Te-ai chinuit din punct de vedere psihologic? Cum ți-ai revenit?” 

„Cred că cel mai greu moment e atunci când lucrezi din greu și nu simți că apar rezultatele. Partea complicată e atunci când devii puțin disperat și ești nerăbdător. E greu să fii în top și să fii consistent. Puțini sportivi pot face asta timp de mulți ani”, a răspuns Muguruza. 

VIDEO » Conferința susținută de Garbine Muguruza

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.