International   •   Stranieri   •   PARMA

OFICIAL Ionuț Radu a fost prezentat la Parma! Ce număr va purta + mesajul portarului

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 30 ianuarie 2020

Ionuț Radu (22 de ani) a fost prezentat azi de Parma, noua sa formație.

După accidentarea portarului Luigi Sepe, Parma avea nevoie urgentă de un portar și a decis să-l împrumute pe Ionuț Radu, care a ajuns rezervă la Genoa. Radu va fi la Parma până pe 30 iunie 2020 și va purta numărul 92.

Radu a fost om de bază la Genoa în prima parte a sezonului, bifând 17 meciuri în Serie A. După venirea lui Perin, de la Juventus, românul a avut patru meciuri la rând în care a fost rezervă în Serie A. Parma, echipă antrenată de Roberto D'Aversa, este pe locul 7 în Serie A, cu 31 de puncte în 21 de meciuri. 

Ionuț Radu: „Acest capitol incitant a ajuns la final”


Ionuț Radu a postat un mesaj pe Instagram în care a vorbit despre experiența la Genoa și le-a mulțumit celor din staff și fanilor.

„Acum mă gândesc la toate prin care am trecut, la bucuriile și emoțiile de pe teren și din afara lui, la grupul fantastic cu care am împărțit vestiarul și la fanii pe care i-am avut în ultimul an și jumătate și care au crezut mereu și noi și în visul nostru.

Le mulțumesc tuturor celor din staff-ul lui Genoa pentru că mi-au dat șansa să joc într-un mediu unic și că mi-au permis să mă dezvolt profesional și uman. Acest capitol emoționant a ajuns la final și e timpul să plec într-o nouă aventură. Vă mulțumesc”, a scris Radu.

Vezi și:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.