Tenis

VIDEO Simona Halep - Garbine Muguruza, decis la o lovitură! Momentul care a schimbat totul: „Ar fi putut însemna a doua finală la Melbourne”

Articol de Luminița Paul   —  joi, 30 ianuarie 2020

Simona Halep (28 de ani, 3 WTA) a fost eliminată în semifinalele de la Australian Open după ce a fost învinsă de Garbine Muguruza (26 de ani, 32 WTA), scor  6-7 (8), 5-7. 

Semifinala a avut game-uri și momente-cheie. Mai ales dreapta de la 8-7 în primul set, după cum observă Dragoș Suciu, comentator tv și fost jucător.

„Sub soarele arzător de la Melbourne - asta pentru că, inexplicabil, acoperișul a fost tras doar parțial - Simona Halep avea de jucat o semifinală și de îndeplinit o misiune”, spune Dragoș Suciu. „Semifinala în sine se juca împotriva unei adversare din categoria rivalelor clasice, Garbine Muguruza, jucătoare ieșită din rutina victoriilor de mult timp, ajunsă din nou în semifinale de Grand Slam după ceva mai bine de un an si jumatate și pentru prima oară la Melbourne, însă readusă în luminile rampei de colaborarea recentă cu Conchita Martinez”. 

Paralela cu Wimbledon 


În aceste condiții, ce alură a luat misiunea româncei? „Ideea era aceea de a repeta parcursul din 2018 de aici, îngreunată poate de așteptările suporterilor, paralela cu Wimbledon 2019 fiind omniprezentă, însă a fost facilitată de ea însăși, pentru că a ajuns în penultimul act fără set pierdut și fără cusur sau îndoieli legate de aspectele tehnico-tactice. Așteptările noastre duceau spre un start de meci similar celui cu Anett Kontaveit, atunci când Simona a decis partida încă din primele 5 game-uri, cu o siguranță uluitoare pe toate loviturile”. 

Vremea și influența ei 

Ceva a încurcat însă scenariul ideal. „La 40 de grade Celsius, mingile devin mai grele, terenul mai mic și situația se schimbă mult mai mult decât o putem observa la TV. Simona a avut ritm, a dominat jocul din spate, însă nu a reușit să câștige contra serviciului in start de partidă. Poate și pentru că Muguruza își păstra precizia pe primul serviciu în momentele în care era condusă. Iar pe acest fond destul de lent, pătat cu greșeli neforțate din poziții de control, break-ul a venit în fatidicul game 7, doar că în contul ibericei. Simona a forțat revenirea, Muguruza a rezistat inițial și s-a dus la 5-3” așa sună descrierea primului set. 


„Apoi, jocul s-a schimbat. Și a fost probabil pasajul cheie la meciului”. Cât e mult au contat oare acele game-uri din finalul primului act? „Simona și-a luat marja în lovituri, Muguruza a început să realizeze ocazia, raportat la ceea ce a jucat în ultima vreme, și a împrăștiat forehand dupa backhand și invers, iar cu 15 puncte câștigate din 17 jucate, s-a ajuns la 6-5 pentru Simona și situație de 15-40 pe serviciul ibericei. Două mingi de set, poate două mingi de meci judecând după turnura ulterioară a partidei”. Ratate însă... 

Punctul și regretul partidei 

S-a ajuns la tie-break. „Șoc resimțit din plin pe moment, vindecat apoi de câteva erori ale ibericei. 4-4 in tie-break, apoi 4-6 cu Simona invocând amintirea din semifinala cu Kerber de aici. 6-6, 7-7, 8-7 Simona! Avea să vină punctul meciului, un schimb de 25 de lovituri, cu tensiunea palpabilă pe teren mai mult decât în tribunele aproape goale", analizează fostul jucător. „Un forehand scăpat câțiva centimetri în cros. Un forehand ce ar fi putut însemna setul, meciul și a doua finală la Melbourne. Un forehand agonizant care încă ne apasă...” 

După alte două puncte pierdute, setul mergea la Garbine. O oră și nouă minute! „Aproape o zi întreagă de tenis, dacă ne uităm din nou la termometru. Intensitatea a mai dispărut în setul secund. Cu Simona si Garbine făcând breakuri pe nepusă masă. Un veritabil carusel ce ne-a dus la 5-4 cu serviciul pentru Simona. A urmat genul de game lung, intens, în care mereu simți soluția la avantaj pentru adversar, însă niciodata la egalitate, cu Garbine legând două puncte bune și restabilind egalitatea în set”, analizează Dragoș. 

„Cel puțin pe tabelă, pentru că în teren totul părea încheiat pentru Halep. Cu picioarele grele, cu loviturile puternice și plate ale ibericei accentuate suplimentar de condiții, Simona a capotat în plan mental cu două game-uri înainte de sfârșitul oficial al meciului”. 

Semn de întrebare fizic 

Se putea ca lucrurile să fi mers altfel? „Da, a fost un meci pe care era capabilă, în multe momente merita și poate că trebuia să îl câștige. În final de ianuarie 2020, Simona Halep este o jucătoare mai bună decât Garbine Muguruza în plan tehnic, tactic și de cele mai multe ori și mental”, afirmă Suciu. Și atunci, unde apare dubiul? „Fizic, după acest meci, sunt niște dubii. Însă niște dubii care nu ar fi persistat dacă forehand-ul acela de la 8-7 din tiebreak s-ar fi oprit cu 3 centimetri mai repede”, încheie el.  

VIDEO » Conferința Simonei Halep după meciul cu Garbine Muguruza

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.