Liga 1

CFR CLUJ - FCSB 1-0 // NOTE GSP Ei sunt „repetenții” lui Becali: 5 jucători au avut evoluții catastrofale la Cluj + cine a fost omul meciului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 03 februarie 2020

CFR Cluj - FCSB 1-0, derby-ul Ligii 1, a lăsat din nou de dorit, așa cum se întâmplase și în precedentele întâlniri directe. Campioana a dat lovitura în final, prin Vinicius, într-o partidă în care roș-albaștrii n-au avut nici măcar un șut pe spațiul porții lui Arlauskis.

Fără șut pe poartă timp de 90 de minute, FCSB a părut o echipă complet debusolată, la chiar prima apariție oficială din 2020. Impresia proastă lăsată de roș-albaștri a fost accentuată și de evoluțiile slabe ale unor jucători cheie.  

Florinel Coman și Florin Tănase, două dintre principalele pericole din atac, au jucat dezamăgitor. Ambii au primit nota 4 din partea Gazetei Sporturilor, primul fiind criticat de Gigi Becali după ce a acuzat arbitrajul lui Istvan Kovacs. 

Tot 4 a primit și Bogdan Planic, cel care și-a lăsat colegii în „10” și a fost eliminat la faza din care s-a născut golul lui Vinicius. Olimpiu Moruțan, o altă țintă a patronului Gigi Becali, a primit tot 4.  

Dragoș Nedelcu, cel mai slab de pe teren

Totuși, cea mai mică notă a partidei a fost primită de Dragoș Nedelcu. Mijlocașul a părut dezorientat pe toată durata celor 90 de minute, n-a fost nici pe departe elementul de legătură dintre defensivă și atac, încununându-și prestația dezastruoasă cu pasa greșită din care a rezultat eliminarea lui Planic.  

Vinicius, eroul lui CFR Cluj  

Din tabăra campioanei, cel mai bun jucător a fost brazilianul Vinicius, cel care l-a lăsat mască pe Bălgrădean cu șutul său letal din minutul 79. 

Damjan Djokovic și Ciprian Deac au fost alți doi jucători care s-au evidențiat din echipa lui Petrescu. Activi în atac și mereu cu intenția să destabilizeze apărarea lui Vintilă, cei doi au fost recompensați cu nota 7 de jurnaliștii Gazetei.  

Redacția GSP, evacuată de polițiști din cauza unei amenințări cu bombă. Emisiunea GSP Live, „ediție specială” lângă dubele Poliției 

Istvan Kovacs și asistenții au primit 7

Istvan Kovacs, arbitrul criticat de Florinel Coman pentru eliminarea lui Bogdan Planic, a primit nota 7, la fel ca toată brigada sa. 

  • foto: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

VIDEO //  CFR Cluj - Damian Djokovic e sincer: „Estetic, meciul nu a arătat prea bine”

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.