Dinamo a bătut Astra, 2-0, și speră în continuare la play-off. Slavko Perovici (30 de ani) a demonstrat de ce este de neînlocuit în compartimentul ofensiv, sârbul înscriind la momentul oportun, chiar când Dusan Uhrin voia să-l scoată de pe teren.
Slavko Perovici a deschis scorul în victoria cu Astra (2-0), în minutul 65, care menține „haita” în cursa contracronometru pentru play-off. Atacantul sârb s-a dovedit din nou providențial pentru echipa din „Ștefan cel Mare”, a punctat calm, pe centrul porții, de la punctul cu var.
A avut și noroc, fiindcă Dusan Uhrin voia să-l schimbe cu Daniel Popa. De fapt, înlocuitorul lui Pero ieșise să se încălzească, terminase acest proces, era pregătit să intre pe gazon. Doar că roș-albii au scos penalty, prin Fabbrini, iar Slavko și-a asumat executarea loviturii de la 11 metri în momentul în care scorul era 0-0. Perovici a vrut să bată penalty-ul.
Dinamo, puncte prețioase de la Perovic
„Am simțit că pot da gol, că trebuie să-mi ajut echipa. E un succes important și continuăm, cu un moral puțin mai bun, lupta pentru play-off. Nimic nu este imposibil”, a mărturisit sârbul după victorie.
Dusan a simțit după execuția cu gol a lui Perovici că atacantul său s-a reîncărcat și l-a menținut pe teren până aproape de finalul partidei. Nu l-a schimbat după doar o oră de joc, Daniel Popa a intrat în locul golgeterului dinamovist abia în minutul 89. Atacantul de 30 de ani a ajuns un fotbalist esențial pentru "câini".
Aproape de fiecare dată, reușitele sale au adus puncte prețioase. A marcat cu Viitorul (3-2), cu Clinceni (2-2), cu Poli Iași (1-0), cu Chindia (4-1) și cu Hermannstadt (2-4), în afara reușitei de sâmbătă seară.
1gol, cu Osijek, marcase Perovici în amicalele iernii din Spania
8 goluriîn 13 meciuri a reușit sârbul în toate competițiile pentru roș-albi
{{text}}