FCSB are 39 de puncte după 22 de etape, cel mai slab randament de când Liga 1 a trecut la sistemul cu play-off, iar echipa a mai fost sub acest randament în sezonul dezastruos numai când antrenor era Mirel Rădoi.
FCSB pare principala contracandidată în lupta pentru titlul de campioană, însă parcursul și mai ales punctajul pe care îl deține în momentul de față indică faptul că nu va avea nicio șansă pentru a termina pe primul loc. Roș-albaștrii au disputat până acum 22 de etape, iar linia de clasament e sub cele din precedentele campionate, când, chiar și așa, tot cei de la CFR și-a pus la gât medaliile de campioni.
Sezon modest pentru FCSB
De exemplu, față de acum 2 ani, atunci când Petrescu se afla la primul său mandat în Gruia, FCSB avea cu nu mai puțin de 8 puncte în plus, cu 4 runde înainte de startul play-off-ului. Practic, atingea exact nivelul pe care îl are azi CFR, dar care a disputat deja 23 de meciuri.
Acum, startul de sezon a fost cel care a tras în jos echipa, înfrângerile cu Botoșani, Poli Iași și Voluntari venind într-o perioadă în care FCSB era axată pe parcursul din preliminariile Europa League.
Doar în primul an cu acest format, FCSB a mers mai slab decât acum. Atunci însă, sezonul regulat a fost realmente un rateu complet. Cu Mirel Rădoi pe bancă, echipa s-a aflat la un moment dat chiar în pericol să rateze primele 6 poziții. Mirel a și renunțat după doar 19 etape, când ajunsese pe locul 5!
3 antrenoriau fost pe banca FCSB-ului în actualul campionat: Bogdan Andone (3 etape), Vergil Andronache (3) și Bogdan Vintilă (16)
CE URMEAZĂ pentru FCSB
Trei meciuri accesibile și Derby de România
În ciuda înfrângerii cu CFR, FCSB are și motive de optimism privind finalul campionatului regulat. Mai are de disputat 4 meciuri, ultimele 3 etape, plus restanța din toamnă. Un singur joc pare să fie de dificultate maximă, chiar dacă nu va fi susținut în compania unei grupări care să fie pe loc de play-off.
Pe 16 februarie va avea loc Derby-ul istoric cu Dinamo, un oponent în fața căruia clubul lui Becali a avut întotdeauna dificultăți în ultimii ani. În rest, adversare vor fi echipe care par să fie cele mai amenințate cu retrogradarea.
Ultimele 4 meciuri
7 schimbări în 7 luni
FCSB a disputat primul meci în actuala Liga 1 pe 14 iulie, 4-3 cu Hermannstadt, iar primul meci din 2020, tot în campionat, a fost duminică seara, cu CFR Cluj. Între cele două meciuri, distribuția de start s-a modificat în mod substanțial. Nu mai puțin de 7 schimbări.
{{text}}