GSP special   •   Superreportaje   •   SPECIAL GSP

Dezastru de lux

Articol de Remus Răureanu   —  marți, 18 martie 2008

Pîrtia de bob din staţiunea-etalon Sinaia e putredă, iar stadionul de fotbal a ajuns victima proiectelor imobiliare



Singura pîrtie de bob omologată din România e dezafectată. Lemnele care compun culoarul sînt desprinse din loc în loc, peticite cu tablă ruginită de multă vreme, iar podiumul stîrneşte rîsul. Trei trepte găurite pe care sportivii nu s-ar încumeta să urce. Pîrtia nu mai e folosită de zece ani şi s-a degradat din ce în ce mai rău, în ciuda repetatelor tentative de a o repune în funcţiune. Puţinii sportivi care practică bobul se pregătesc în străinătate, întrucît în ţară nu au nici o alternativă.



Starea deplorabilă a pîrtiei de bob constituie doar o ipostază a dezastrului sportului din Sinaia, cea mai atractivă staţiune de pe Valea Prahovei. Imaginea completă e întregită de situaţia stadionului de fotbal, aflat exact la intrarea în localitate, lîngă DN1. După privatizarea societăţii MEFIN, Primăria a pierdut arena. Şefii sportului local vorbesc că persoane din conducerea firmei producătoare de pompe de injecţie negociază deja cu Irinel Columbeanu şi cu Gigi Becali vînzarea terenului!



Vlad Oprea, edilul oraşului, s-a consolat cu eşecul: "Am pierdut stadionul în instanţă la finalul anului trecut, ceea ce era de anticipat. I-am dat în judecată pe cei de la MEFIN, dar numai ca să cîştigăm ceva timp şi să mai putem folosi o vreme arena. E vorba de 11 mii de metri pătraţi acolo, teren pe care acţionarii americani l-au scos deja la vînzare. Am vrut să-l cumpărăm noi, Primăria, dar ne-au cerut 4 milioane de euro, mult peste posibilităţile noastre!".



1.500 de metri este lungimea pîrtiei de bob, compusă din 13 viraje şi 132 de metri diferenţă de nivel



Şahul e sportul local

Primăria din Sinaia a constituit recent un Club Sportiv, care se ocupă însă numai de administrarea unei săli de sport. "Vin pensionari care mai joacă şah, copiii fac şi ei fotbal în sală, dar e aiurea, cum pot ei să spere să ajungă jucători profesionişti fără să vadă măcar un teren cu gazon, de dimensiuni normale?!", se plîng oamenii care conduc sportul sinăian.



Cum se driblează legea

Cumpărătorul terenului pe care e construit acum stadionul din Sinaia ar putea să folosească după bunul plac suprafaţa. "Legea spune că n-ai voie să schimbi destinaţia unei baze sportive, dar mă tem că noii proprietari or să reuşească să facă asta, poate tot în instanţă, cum au cîştigat şi stadionul", spune primarul Oprea. Oamenii din oraş se lamentează: "Vine unul, ia stadionul, face un mic teren de tenis pe care-l închiriază şi-n rest îşi construieşte vile, hoteluri. Poate spune că e destinat tot sportului!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.