Tenis

Simona Halep, principală favorită la Dubai » Mouratoglou salută revoluția anunțată în regulamentul competiției: „E un pas imporant”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 06 februarie 2020

Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, salută ultimele modificări de regulament introduse de WTA. Începând cu turneul de la Dubai, antrenorii vor putea oferi sfaturi jucătoarelor din tribune. 

  • Turneul WTA de la Dubai se va juca în perioada 17-22 februarie. 

„Antrenoratul a fost mereu viața mea, jobul meu, pasiunea mea. Singurul meu obiectiv a fost să îmi ajut elevii să câștige lucruri noi, să se cațere în clasament, să își îmbunătățească jocul. Sunt un mare susținător al sfaturilor date de antrenori în timpul meciurilor. E benefic pentru spectacol, iar oamenii vor înțelege mult mai multe lucruri despre tenis. 

În 2009, WTA a creat posibilitatea ca antrenorii să intre pe teren în pauzele dintre gameuri pentru a oferi sfaturi. Începând cu turneul de la Dubai, conducerea tenisului feminin va autoriza coaching-ul din tribune (lucru care se întâmpla oricum, chiar dacă nu era permis). E un al doilea pas important în recunoașterea profesiei noastre”, a scris Mouratoglou pe Twitter. 

Simona Halep, favorita numărul 1 la Dubai

Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) va începe turneul de la Dubai din postura de cap de serie numărul 1. Românca beneficiază de abandonul australiencei Ashleigh Barty (1 WTA). 

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.