Liga 1

FCSB // Ce vrea Gigi Becali e o raritate! Analiza ultimului deceniu de Liga 1 nu îi dă mari speranțe

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  Saturday, 08 February 2020

FCSB propune o echipă-tip cu 4 sau 5 jucători U21, dar în ultimul deceniu singurele campioane care au avut așa ceva în mod constant în primul ”11” au fost cele mai surprinzătoare triumfuri din Liga 1: Oțelul în 2011 și Viitorul în 2017.

50% dintre jucătorii de câmp cu care FCSB a început meciul cu Voluntari de joi, restanța din etapa a 18-a, sunt fotbaliști eligibili pentru naționala de tineret. Adică născuți după 1 ianuarie 1998. Numele lor: Moruțan, Oaidă, Olaru, Man și Florinel Coman. De peste două ori mai mulți decât impune legea de la Casa Fotbalului, care obligă cluburile să aibă ca titulari doar doi astfel de jucători.

Și nu doar că n-a fost o formulă experimentală, dar e foarte probabil ca toți cei 5, dacă nu măcar 4 dintre ei, să se regăsească meci de meci în ultimele 13 runde ale sezonului. Din echipa de bază a absentat, de la mijloc în sus, doar Ovidiu Popescu, care va reveni la final de februarie și probabil că va evolua în locul unuia dintre Moruțan sau Oaidă.

Există vreun precedent în ultimul deceniu în Liga 1 în care o echipă care a avut în formula de bază atât de mulți jucători tineri să devină campioană? Există, dar cele două cazuri au reprezentat, de fapt, cele mai mari surprize, poate chiar din întreaga istorie a campionatului primei divizii din România. Primul s-a petrecut în sezonul 2010-2011, atunci când Oțelul câștiga titlul cu nu mai puțin de 5 fotbaliști U21 în primul "11": Râpă, Silviu Ilie, Iorga, Antal și Ionuț Neagu. Fiecare dintre ei a bifat măcar 66% din jocuri, adică două treimi din campionat, targetul minim pe care GSP l-a luat în calcul în privința jucătorilor care se încadrează în titulatura de "fotbalist în formula de bază".

Al doilea e mai recent, după ce FRF a introdus ca obligativitate regula U21. În 2017, Viitorul a devenit campioană cu nu mai puțin de 4 fotbaliști evoluând mult: Țîru, Nedelcu, Coman și Gabi Iancu. Și triumful trupei lui Hagi a fost o surpriză de proporții, chiar peste ceea ce reușise Oțelul. Hagi a înființat acest club în 2009 și principalul obiectiv a fost să promoveze jucători, iar la 8 ani de la demararea proiectului a câștigat campionatul.

Cum arată echipa-tip a FCSB, cu toți jucătorii valizi

Bălgrădean - Crețu, Cristea, Planici, Panțâru - OAIDĂ, Ov. Popescu, MORUȚAN (OLARU) - MAN, Fl. Tănase, Fl. COMAN

Radiografia campioanelor și jucătorii U21 folosiți în mod constant

SEZONUL 2009-2010
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1988CFR campioană
- nici un fotbalist U21 în formula de bază

SEZONUL 2010-2011
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1988
Oțelul campioană
- 5 jucători U21 în formula de bază:
Râpă - 33 meciuri
Silviu Ilie - 29
L. Iorga - 28
Antal - 28
I. Neagu 26

SEZONUL 2011-2012
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1990
CFR campioană
- nici un fotbalist U21 în formula de bază

SEZONUL 2012-2013
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1990
FCSB campioană
- nici un fotbalist U21 în formula de bază

SEZONUL 2013-2014
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1992
FCSB campioană
- 1 fotbalist U21 în formula de bază
N. Stanciu - 29 meciuri

SEZONUL 2014-2015
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1992
FCSB campioană
- 1 fotbalist U21 în formula de bază
N. Stanciu - 28 meciuri

SEZONUL 2015-2016
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1994
Astra campioană
- nici un fotbalist U21 în formula de bază

APARE REGULA U21, IMPUSĂ DE FRF

SEZONUL 2016-2017
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1994
Viitorul campioană
- 4 fotbaliști U21 în formula de bază
Țîru - 33 meciuri
Fl. Coman - 33
Nedelcu - 28
G. Iancu - 24

SEZONUL 2017-2018
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1996
CFR campioană
- 1 fotbalist U21 în formula de bază
C. Manea - 35 meciuri

SEZONUL 2018-2019
# jucătorii eligibili pentru U21 erau cei născuți după 1 ianuarie 1996
CFR campioană
- 1 fotbalist U21 în formula de bază
C. Manea - 34 meciuri

Cât au jucat în acest sezon

JUCĂTOR / PROCENTAJ*
Olaru** 100%
Fl. Coman 87%
Oaidă 74%
Man 61%
Moruțan 56%
A. Vlad 30%
* meciuri jucate din totalul celor 23 de etape
** a jucat 21 de meciuri la Gaz și 2 la FCSB

5jucători de la FCSB sunt în Top 10 cei mai experimentați jucători U21 ai Ligii 1 din acest moment: pe primele 4 locuri sunt Coman (219 meciuri), Olaru (103), Moruțan (95) și Man (87), iar Oaidă e al 7-lea, cu 63 de meciuri

Cum e în primele 7 campionate ale Europei

ȚARĂ / LIDER / JUCĂTORI DE BAZĂ U21
Anglia Liverpool 1
Italia Juventus 1
Spania Real 2
Franța PSG 1
Germania Bayern 1
Olanda Ajax 1
Portugalia Benfica 1

Match Preview FCSB - Clinceni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.