Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB // Gigi Becali a transferat 6 jucători dintr-o lovitură » EXCLUSIV Toate cifrele afacerii

Articol de Justin Gafiuc   —  sâmbătă, 08 februarie 2020

Gigi Becali continuă să învestească în tineri și recent a dezvăluit că a făcut un număr impresionant de achiziții pentru Academia FCSB de la Berceni.

„Am luat 6 jucători”, a declarat Gigi Becali la TV Digi Sport, fără să dea mai multe despre transferuri. Jucătorii aduși de Gigi Becali sunt juniori, aduși pentru echipa a doua a clubului roș-albastru.

Cei 6 vin de la Școala Sportivă Ardealul și sunt impresariați de Florin Vulturar. „Sunt jucători monitorizați de luni bune de FCSB. Toate cluburile mari din România îi știu, dar am preferat această variantă. Sunt sigur că la Academia FCSB din Berceni vor putea crește corespunzător. Vă dau în scris că cel puțin doi dintre ei, dacă nu chiar trei, vor ajunge jucători importanți la prima reprezentativă.

A fost și pentru noi un efort deosebit să cedăm jumătate de echipă cu care anul acesta puteam trage lejer la titlul național, fiindcă în semifinale suntem noi U Cluj, CFR Cluj și UTA Arad. O parte dintre ei au fost și la probe în Italia”, a declarat pentru GSP.RO Alexandru Moldovan, președintele echipei Ardealul.


 Ce jucători a transferat FCSB 

  • Cristian Tand (fundaș central, 18 ani) 
  • Cătălin Vaida (atacant, 18 ani) 
  • Andrei Istrate (atacant, 17 ani) 
  • Denis Szep (mijlocaș, 18 ani) 
  • Rareș Trif (mijlocaș, 18 ani) 
  • Lucian Moldovan(mijlocaș, 18 ani)

FCSB a plătit 100.000 de euro 

Din informațiile GSP.RO, Becali a plătit 100.000 de euro pentru toți cei 6 jucători, care sunt internaționali de juniori. 


Școala Sportivă Ardealul a păstrat și 20% dintr-un viitor transfer al fiecăruia dintre jucători. În plus, Becali va mai achita câte 20.000 de euro pentru fiecare fotbalist care debutează la FCSB sau la echipa națională de seniori.

MATCH PREVIEW FCSB - ACADEMICA CLINCENI

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.