FCSB a decis să îl împrumute pe mijlocașul Laurențiu Ardelean, 19 ani, în Liga 2, la Farul Constanța.
Ardelean a prins numai 40 de minute la prima echipă a „roș-albaștrilor”, toate în confruntarea tur cu FC Voluntari, scor 1-3. Pentru a căpăta mai multă experiență, mijlocașul care evolua la „satelitul” din Liga 3 a fost împrumutat în B, la Farul.
„Este o provocare şi am acceptat-o cu mare plăcere. Aştept să debutez şi în Liga 2 şi sper să o fac cu dreptul, mai ales că este un campionat echilibrat, cu multe echipe bune. Vreau să joc şi să am cât mai multe meciuri. Pot juca şi mijlocaș defensiv, şi ofensiv, dar îmi place mai mult să atac, să am mingea, să le dau pase bune colegilor mei”, a spus Laurențiu Ardelean la conferința de presă.
Laurențiu Ardelean Foto: Farul
FCSB s-a despărțit în această vară de Belu, Chorbadzhiyski, Moutinho, Tsoumou, Hora, Gikiewicz, Manea și Salomao.
{{text}}