Florentin Pera, 40 de ani, tehnicianul vâlcean, spune că echipa sa va arăta mult mai bine în sezonul viitor și că abia peste doi ani s-ar putea bate cu formații de valoarea campioanei Ungariei.
Florentin Pera a fost mulțumit de evoluția echipei sale doar în prima repriză, nu și în partea a doua. "Atât timp cât ne-am apărat bine, am fost aproape de ele. Treptat, ele au avut soluții, schimbări, au venit cu prospețime de pe bancă și și-au creat avantaj. La patru-cinci goluri e greu să vii din spate cu o echipă de talia Gyorului. Fetele s-au luptat, au încercat să facă tot ce se poate, însă valoarea adversarului a fost clar peste", a declarat Pera. A continuat. "Au mai venit și 7 elimininări, cu 10 minute efectiv de inferioritate numerică. Cu Gyor e greu să joci de la egal la egal, dar în inferioritate? Îmi pare rău că nu am reușit mai mult, dar gândul nostru pleacă acum spre calificarea în "sferturi". Trebuie să luăm fiecare meci în parte, să remediem greșelile, ratările și să progresăm".
Politica pașilor mărunți
Antrenorul oltencelor știe ce e de făcut. "Vâlcea mai are mult de muncă, dar cred că suntem pe drumul cel bun. Într-un an-doi, vom ajunge să ne batem și cu echipe de talia Gyorului. Noi am încercat să mergem pe politica pașilor mărunți, am câștigat campionatul, am jucat prima dată în Liga Campionilor, dar trebuie să fim realiști. Sunt echipe mult mai puternice decât noi. Asta nu înseamnă că ne dăm bătuți, vom încerca să aducem rezultate cât mai bune, avem nevoie de întăriri în vederea realizării unui obiectiv mai îndrăzneț".
"Nu mă așteptam la o asemenea diferență!"
Danyi Gabor, tehnicianul Gyorului, a recunoscut că nimeni nu se aștepta să câștige la o asemenea diferență la Rm. Vâlcea. "Mă așteptam la multe lucruri, dar niciodată la o diferență de 9 goluri. Am evoluat împotriva unei echipe grozave, care a jucat un handbal bun și care a luptat în permanență. Am speculat la maximum greșelile echipei gazdă, apărarea noastră și poarta au decis meciul. Asta a dus la o asemenea diferență. Sunt fericit pentru că echipa nu venea după meciuri foarte bune în ultimul timp", a declarat antrenorul Gyorului.
Vremea revederilor
Observatorul din partea Federației Europene de Handbal a fost rusoaica Liudmila Bodnieva, fosta campioană mondială cu echipa Rusiei. Fostul pivot a jucat o mare parte din timp la Krim Ljubljana, cucerind cu campioana Sloveniei de două ori Liga Campionilor. Bodnieva a fost coechipieră la Krim cu Luminița Huțupan Dinu, portarul de legendă al României, cu care s-a revăzut (foto jos).
Și Simona Gogârlă, fostul inter stânga al României, a venit la Vâlcea să-și revadă fostele colege de la Gyor. Gogârlă a jucat la Gyor între 2004 și 2007. Ea s-a întreținut cel mai mult cu Anita Gorbicz, cea care a stat doar în tribună (foto jos). Gorbicz (36 de ani) a anunțat că acesta e ultimul sezon la campioana Ungariei.
{{text}}