Copos e pregătit să ia o măsură extremă, în cazul în care “Steaua continuă hoţiile”
Rapid acuză dur Steaua, cu trei zile înaintea meciului direct. Copos face trimitere la perioada de dinainte de Revoluţie: "E cea mai neagră perioadă din istoria fotbalului românesc! Era inimaginabil pentru mine ce am văzut duminică seară la partida Steaua-Urziceni! Acel arbitru n-a văzut că Dică s-a urcat pe Stelea, a trecut cu vederea două penalty-uri ale Unirii, e un moment mai negru decît cele dinainte de '89, cînd Steaua, cu ajutorul Armatei, şi Dinamo, prin Securitate, făceau legea în arbitraj! Nici nu ştiu dacă mai are rost să rămîn într-un asemenea fotbal".
Giuleştenii se tem şi de Alexandru Deaconu, arbitrul delegat la derby-ul de joi. "Îi atrag atenţia să nu repete erorile pro-Steaua ale colegilor lui care au condus jocurile celor din Ghencea în primăvara aceasta", a spus directorul general Zotta la Ştirile Sportive ale Antenei 1. Sichitiu l-a atenţionat şi el pe Deaconu: "Ar fi regretabil ca încă un arbitru FIFA, după Tudor, să plătească pentru greşeli care decid meciuri în favoarea Stelei!".
"N-o să apelăm la ajutorul arbitrilor! Am încredere în Rednic şi cred că problemele noastre vor dispărea după ce batem Steaua!"
George Copos
Fotbal • Liga 1 • RAPID
Copos: “Dacă mă fură, retrag echipa”
Articol de Remus Răureanu — marţi, 18 martie 2008
{{text}}